Patriarhul Daniel despre Mihai Eminescu în 11 citate memorabile - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul Daniel despre Mihai Eminescu în 11 citate memorabile

[2018-01-15]
de Iulian Dumitraşcu

Mihai Eminescu împreună cu Ioan Slavici au fost printre primii intelectuali români care au lansat şi susţinut ideea construirii unei catedrale naţionale.
Mihai Eminescu a fost şi rămâne modelul românului dornic de cunoaştere universală şi în acelaşi timp un fidel păstrător al identităţii sale naţionale.
A recunoscut şi apreciat constant rolul Bisericii în dezvoltarea culturii şi a limbii române ca veşmânt viu al învăţăturilor de credinţă şi al cultului liturgic.
Eminescu ne cheamă azi să iubim limba română, să o cunoaştem temeinic şi să o cultivăm cu iubire şi respect, ea fiind Patria spirituală a identităţii şi demnităţii noastre naţionale.
Mihai Eminescu ne îndeamnă azi să iubim frumuseţile pământului românesc, să le păstrăm, să le apărăm de distrugeri şi să le cultivăm pentru ca din frumuseţile naturii să primim inspiraţie pentru a cultiva şi frumuseţile sufletului.
Eminescu a avut şi cultivat o admiraţie deosebită faţă de istoria poporului român.
Mihai Eminescu era un critic aspru al nedreptăţilor sociale.
Iubit şi preţuit de oamenii Bisericii de la vârsta fragedă a copilăriei şi până la sfârşitul vieţii, Eminescu a fost la rândul său un iubitor şi apărător al Bisericii.
Eminescu ne îndeamnă să fim patrioţi români autentici şi în acelaşi timp români cu deschidere spre a învăţa ceea ce este bun şi la alte popoare.
Permanent viu în memoria colectivă ca poet, Mihai Eminescu a fost în acelaşi timp un mare jurnalist, publicistica lui fiind o adevărată enciclopedie.
Mihai Eminescu a apărat adesea Biserica, spunând: ‘Cine combate Biserica şi ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu este!’.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1674, Ultimul acces: 2026-10-19 03:47:11