Participarea italiană la ZMT Panama[2019-01-05]pr. Michele Falabretti„Vor fi circa 900 tinerii italieni care vor participa la ZMT din Panama (22-27 ianuarie 2019), cu Papa Francisc. Dintre aceştia peste 500 se vor aduna, începând de la 16 ianuarie, în oraşul Chitré, la circa 300 km de capitală, în peninsula Azujero, pentru a trăi Zilele în Dieceze. Cât priveşte Episcopii italieni la ZMT vor fi 15, conduşi de preşedintele CEI, Cardinalul Gualtiero Bassetti.” Regiunile cu participanţi mai mulţi sunt Triveneto, Lombardia, Piemonte, Marche şi Umbria. Numărul italienilor ar putea creşte cu înscrişii din asociaţii şi mişcări ecleziale care nu au trecut prin canalele Conferinţei Episcopale Italiene. Mai sunt puţine zile până la începerea evenimentului din Panama, ce stă sub tema „Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău”, pr. Michele Falabretti, responsabil al Serviciului naţional pentru pastoraţia tineretului (SNPG), stând de vorbă despre aceasta cu agenţia SIR. „Printre tinerii noştri este încă vie amintirea întâlnirii din 11 şi 12 august cu Papa Francisc la Circo Massimo din Roma şi este din nou timpul de a pregăti rucsacurile pentru un alt pas înainte pe drumul lor de credinţă. În spate şi recentul Sinod al Episcopilor despre tineri care va îmbogăţi cu motivaţii ulterioare această participare. Va fi un timp de verificare nu numai pentru tineri ci şi pentru adulţi şi însoţitori. S-a terminat timpul în care tinerii «zburau» numai să se adune şi să asculte glasul Papei şi al Episcopilor, care îi instruiau cu catehezele. Drumul sinodal a pus în mod serios problema ascultării, care ne cere o angajare diferită cu tinerele generaţii.” Ca tradiţie consolidată în ultimele ZMT, pelerinii albaştri vor avea şi în Panama „Casa Italia”. „Va fi instalată în spaţiile Institutului italian «Enrico Fermi» pe lângă biserica «Nuestra Senora de Guadalupe», ai cărei enoriaşi îi vor găzdui pe toţi tinerii noştri. Această şcoală, întemeiată cu peste 50 de ani în urmă de familia Cermelli din Genova, va devenit pe toată durata ZMT un soi de oratoriu unde tinerii noştri vor găsi un punct de referinţă pentru eventuale probleme care se vor putea prezenta. În această privinţă CEI urmează să stipuleze şi o poliţă sanitară integrativă faţă de cea de la ZMT.” Situată în plin centru, bine dotată, de acolo, declară preotul, „va fi posibil să se meargă pe jos la Campo Santa Maria la Antigua în Cinta Costera, unde se vor desfăşura toate evenimentele Zilei, cu excepţia veghii şi a Liturghiei finale, care vor avea loc la Campo San Juan Pablo II.” Casa Italia va fi şi locul unde tinerii italieni se vor aduna pentru catehezele care, revelează părintele Falabretti, „vor fi ţinute în grupuri mici şi vor avea forma unui dialog vioi între Episcopi şi tineri aşa cum indică recentul Sinod despre tineri. O modalitate care are succes şi în afara Italiei şi care va fi urmată de alte Conferinţe Episcopale. A intra în dialog cu tinerii înseamnă a accepta confruntarea cu cultura contemporană. Cultura nu porneşte imediat de la Cuvântul lui Dumnezeu.” Pentru toţi înscrişii la ZMT, Comitetul Organizator Local a prevăzut kitul pelerinului care va conţine, printre diferitele lucruri, o bască, un tricou, o eşarfă multifuncţională, o brăţară, o sticlă reutilizabilă, o sacoşă biodegradabilă în care pelerinii vor putea depozita gunoaiele lor, o carte de rugăciuni, un ghid al pelerinului, o hartă şi un rozariu din lemn de măslin realizat de creştinii din Betleem. Tinerii vor fi invitaţi să se roage pentru pace folosind tocmai această coroniţă. Pentru pelerinii italieni Serviciul de pastoraţie a tineretului a pus la dispoziţie un alt kit, acelaşi de la întâlnirea cu Papa Francisc din august 2018, care prevede, printre alte lucruri, în afară de o cruce, un rozariu, o şapcă, o lanternă, o sacoşă şi o sticlă, şi steagul tricolor, o foaie de cort şi un tricou personalizat. În plus, tot de la SNPG, vine „Givestyle”, o aplicaţie care poate fi descărcată gratuit, pentru a personaliza propriile fotografii cu logourile ZMT din Panama şi al Pastoraţiei Tineretului italiene. Peste 500 de italieni vor fi la Chitré pentru „Zilele în dieceze” (16-20 ianuarie). Pentru ei, CEI se va îngriji să plătească drumul (300 km) de la Panama la Chitré şi viceversa. În Dieceza din peninsula Azuero, tinerii albaştri vor urma un program care include concerte (Gen verde), întâlniri, sărbători şi rugăciuni. Fiecare zi va avea o temă, „Biserica săracilor şi a martirilor”, ecologia, familia. Ziua de 19 ianuarie va fi dedicată în întregime „Mamei Maria”. În ziua de 20 este fixată plecare spre Panama. Pentru tinerii care vor rămâne în Italia, Diecezele şi Conferinţele Episcopale regionale programează întâlniri loco pentru a urmă în direct ZMT. Printre primii care s-au mişcat sunt tinerii din Diecezele de Bologna, Ravenna – Cervia, Parma, Forlì – Bertinoro, Cesena – Sarsina care se vor întâlni (26 şi 27) la Bologna, la Unipol Arena, pentru evenimentul „Live from Panama 2019”. (material tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru InfoSapientia.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1530, Ultimul acces: 2026-10-16 21:07:49
|
Timp total: 0.04s...
[]:1