IOTA 2019 la final. Sf. Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Iaşi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

IOTA 2019 la final. Sf. Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Iaşi

[2019-01-14]
de Sorin Ioniţe

Ultima etapă a lucrărilor Conferinţei inaugurale a Asociaţiei Teologice Ortodoxe Internaţionale (IOTA) s-a desfăşurat sâmbătă, ziua de duminică, 13 ianuarie 2019, fiind rezervată pentru Sf. Liturghie şi un pelerinaj la mănăstirile din Moldova şi Bucovina.
Sf. Liturghie a fost oficiată în Catedrala Mitropolitană din Iaşi de Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei împreună cu Arhiepiscopul Alexandru de Toledo şi Dallas.
Sf. Liturghie la finalul Conferinţei IOTA 2019. ©Oana Nechifor / Doxologia.
La slujbă a participat Înaltpreasfinţitul Părinte Kallistos Ware, Mitropolit de Diokleia, şi alţi participanţi la Conferinţa inaugurală IOTA.
”Pocăinţa nu este un lucru întunecos şi sumbru
După citirea textului evanghelic, Părintele Mitropolit Kalistos Ware a explicat că „pocăinţa nu este un lucru întunecos şi sumbru”:
„Întâi şi întâi, pocăinţa se referă la venirea unei mari lumini în inima noastră.
În al doilea rând, trebuie să înţelegem că Împărăţia Cerurilor, care este o împărăţie a bucuriei, este chiar înaintea noastră, este chiar în faţa noastră. Şi aşa vedem că pocăinţa nu este un lucru întunecos şi sumbru, nu este numai faptul de a ne vedea păcatele. A ne pocăi înseamnă şi a ne împărtăşi de bucuria lui Hristos şi a o da şi altora, simţind cât de aproape este Împărăţia Cerurilor.
A ne pocăi nu înseamnă a ne uita numai în inimile noastre ca să ne vedem toate greşelile şi urâţenia noastră, ci înseamnă, de asemenea, să ne uităm în sus, la Hristos. Pocăinţa nu înseamnă să ne uităm numai în trecut, unde am greşit, ci de asemenea să ne uităm în viitor cu nădejde”.
Hirotonia în preot a Diac. Mircea Cristian Ghinea. ©Oana Nechifor / Doxologia.
În cadrul slujbei, diaconul Mircea Cristian Ghinea a fost hirotonit preot de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
”Unitate, frăţietate, jertfă
La final, Părintele Mitropolit Teofan a mulţumit ierarhilor soborului slujitor, precum şi tuturor participanţilor de la conferinţa derulată zilele trecute la Iaşi.
Ierarhul şi-a exprimat speranţa ca prin IOTA „mesajul Bisericii Ortodoxe, mărturisirea Sfintei Evanghelii, să fie făcute într-un duh de unitate, de frăţietate, de jertfă”.
„Mulţumim Înaltpreasfinţitului Părinte Kallistos din Marea Britanie pentru cuvântul de învăţătură pe care l-a rostit astăzi; aceeaşi mulţumire i-o adresăm Înaltpreasfinţitului Părinte Alexandru care a venit din America.
Amândoi au fost participanţi, împreună cu alţi fraţi arhierei, preoţi şi teologi ortodocşi din multe ţări ale lumii la Conferinţa inaugurală Asociaţiei Teologice Ortodoxe Internaţionale organizată în aceste zile la Iaşi, pentru a vorbi în legătură cu unitatea pan-ortodoxă, atât de mult zdruncinată în aceste vremuri, pentru a se cunoaşte mai bine împreună – ei, care trăiesc în diferite colţuri ale lumii – pentru ca mesajul Bisericii Ortodoxe, mărturisirea Sfintei Evanghelii, să fie făcute într-un duh de unitate, de frăţietate, de jertfă”.
IOTA 2019 la final
După Sf. Liturghie, participanţii la Conferinţa IOTA 2019 au mers într-un pelerinaj la mănăstirile din Moldova şi Bucovina, printre care s-au numărat Neamţ, Voroneţ şi Humor.
Luni, 14 ianuarie 2019, de la ora 18:00, la Librăria „Tafrali” va avea loc ultimul eveniment din cadrul IOTA 2019: lansarea volumului „Cateheză şi catehumenat” a dr. Paul L. Gavrilyuk, preşedinte fondator IOTA, notează Doxologia.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1656, Ultimul acces: 2026-10-17 11:05:45