© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.04s...
Ariccia: A nu înlocui credinţa cu ştiinţa[2020-03-05]„În noi sunt fenomene de orbire, de idolatrie, care este esenţialmente o lipsă de credinţă în Domnul Isus, incapacitatea de a vedea cu adevărat, încredinţându-ne” Lui. De fapt, în spatele idolatriei este corupţia, faptul de a nu-l mai recunoaşte pe Dumnezeu, pentru că fiecare îşi face dumnezeul său. A subliniat aceasta pr. Pietro Bovati în a patra meditaţie de la exerciţiile spirituale care au loc la Ariccia, pornind, în după-amiaza zilei de marţi, 3 martie 2020, de la episodul viţelului de aur relatat în cartea Exodului şi, ca pentru alte meditaţii, făcând referinţă la istoria lui Moise, la Evanghelia lui Matei şi la Psalmi.În centrul reflecţiei de după-amiază a fost păcatul: nu prezentat ca încălcare a legii lui Dumnezeu, ci ca „lipsă de credinţă”. De fapt, primul dintre preceptele Decalogului face referinţă la a nu avea alţi dumnezei în locul unicului Dumnezeu şi a nu ne face imagini ale divinităţii. Această ultimă specificare, a afirmat preotul iezuit, a fost considerată depăşită pentru poporul creştin: se consideră că idolul, fetişul, sunt o rămăşiţă din trecut. În schimb este util, „şi împotriva tendinţelor iconoclaste, să se recurgă la imagini ale divinităţii pentru a mări credinţa. Însă idolatria rămâne „un păcat capital denunţat de toată tradiţia din Vechiul Testament”. De fapt, există „o orbire foarte gravă” care chinuie conştiinţa, tocmai pentru că nu este recunoscută. Ca atunci când în Evanghelia lui Ioan, Isus afirmă: „De vreme ce spuneţi: ‘Noi vedem’, păcatul vostru rămâne”. „Este păcatul care nu poate să fie vindecat, pentru că nu este recunoscut”, ba chiar este negat „şi se aseamănă deci”, a explicat pr. Bovati, „cu păcatul împotriva duhului, fără remediu”. O critică eficace la adresa ipocriziei cărturarilor există după aceea în Evanghelia lui Matei, la capitolul 23, şi a fariseilor, cei care respectă legile, care se prezentau poporului ca modele de imitat. „Ipocrizia este minciună, pentru că înlocuieşte acţiunea bună cu aparenţa bunătăţii, denaturează practica evlavioasă pentru că în loc să fie ‘spre slava lui Dumnezeu’, este îndreptată spre preamărirea şi spre onoarea omului. Ipocrizia nu ştie să judece, nu ştie ce este adevăratul discernământ: este oarbă, nu cunoaşte dreptatea, milostivirea, fidelitatea, identifică binele cu practici şi îndepliniri materiale”. A fost central în meditaţia teologului iezuit evenimentul cu viţelul de aur, relatat în Exod la capitolul 32. În timp ce Moise este pe munte, Dumnezeu îi spune că poporul s-a pervertit folosind un verb care face referinţă la stricare, un termen care se foloseşte des, subliniază biblistul, un termen care îşi are punctul central în a nu-l recunoaşte pe Dumnezeu. Tocmai din aceasta „vin toate relele, pentru că nu se mai ascultă glasul Domnului, ci se produc distorsiuni de natură diferită tocmai pentru că fiecare îşi face dumnezeul său, îşi face legea sa, îşi face fericirea sa”. În Scrisoarea către Romani, Sf. Paul arată cum faptul de a nu-l mai recunoaşte pe Dumnezeu ca Dumnezeu este începutul întregii dezagregări în domeniul interpersonal, în relaţiile sexuale, şi cauză a dezordinilor violente care cuprind societatea. Tocmai pornind de la acest text din Exod, pr. Bovati a analizat în amănunt fenomenul idolatriei, scoţând în evidenţă diferitele sale aspecte: cum se naşte din dorinţa de certitudini, din preferinţa mai degrabă de „a vedea” decât de a asculta glasul lui Dumnezeu invizibil. „Însă idolul poate să aibă forma unei constituţii doctrinale şi disciplinare. Rigiditatea sa, care este considerată sinonim cu soliditatea şi perenitate, aspectul clar şi controlabil al doctrinei, chiar calitatea sa intelectuală, sunt aparenţe înşelătoare dacă această construcţie înlocuieşte ascultarea umilă şi permanentă a glasului lui Dumnezeu care vorbeşte ca duh.” Dacă înlocuim credinţa cu ştiinţa, dacă încetăm să aderăm la Dumnezeu, desigur credem că posedăm adevărul, în loc să îl căutăm şi ascultăm în docilitate umilă”. Viţelul de aur a dus apoi gândul predicatorului să se oprească asupra importanţei imaginii publice în lumea virtuală în care trăim. De aici, pr. Bovati a avertizat şi cu privire la un cult poate evlavios şi splendid în practică, dar fără primirea unui Cuvânt care transformă. „Nu sunt suficiente ceremoniile bine făcute, dacă ele nu sunt întemeiate pe rugăciunea autentică ce este înainte de toate ascultare” a lui Dumnezeu. În sfârşit este centrală referinţa la Evanghelia lui Matei, îndeosebi la ispitirile din pustiu. Isus iese victorios şi ne învaţă drumul pentru a depăşi orbirea noastră, a subliniat biblistul. Isus indică drumul slujitorului. Şi Psalmul 106 aminteşte că în istoria lui Israel, întotdeauna, Dumnezeu intervine cu gesturi de mântuire. „Aceasta lărgeşte inima noastră, ne face să intrăm în acţiunea de har prin bunătatea Domnului, pentru că iubirea Sa este veşnică. Isus spune: ‘Aveţi curaj. Eu am învins lumea’. Iată, a învins-o şi pentru noi, aşa încât în recunoaşterea chiar şi a credinţei noastre puţine putem oricum să intonăm imnul de laudă, îndreptându-ne privirea iubitoare spre El, singurul nostru Dumnezeu, Mântuitorul nostru”. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. dr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 752, Ultimul acces: 2026-10-21 04:40:31
|
Timp total: 0.07s...
[]:1
