Papa Francisc este răcit, dar nu are alte complicaţii[2020-03-04]Papa Francisc„Răceala care a fost diagnosticată Sfântului Părinte în zilele trecute îşi urmează cursul firesc, fără simptome legate de alte patologii. Papa Francisc celebrează zilnic Sfânta Liturghie şi urmează exerciţiile spirituale care se desfăşoară în Casa Divinul Învăţător din Ariccia”, a spus directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, în seara zilei de marţi, 3 martie a.c., la solicitarea jurnaliştilor. Papa Francisc, după cum a anunţat el însuşi duminica trecută la rugăciunea „Îngerul Domnului”, a îndemnat credincioşii la rugăciune pentru membrii Curiei romane care au început duminică seară exerciţiile spirituale, adăugând că „din păcate, răceala mă constrânge să nu participa în acest an, dar voi urmări de aici meditaţiile. Mă alătur spiritual Curiei şi tuturor persoanele care se roagă, făcând exerciţii spirituale acasă.” De amintit, în fine, că potrivit uzanţei, în perioada de exerciţii spirituale, tradiţionala audienţă generală de miercuri cu romanii şi pelerinii este suspendată. Exerciţiile spirituale pentru Papa şi Curia se organizează anual la începutul Postului Mare. Ca şi în anii precedenţi, acestea se desfăşoară în Casa Divinul Învăţător din Ariccia, lângă Roma. Meditaţiile din acest an sunt prezentate de preotul iezuit italian Pietro Bovati, biblist, secretarul Comisiei Pontificale Biblice, şi au ca temă generală «”Rugul ardea cu foc” (Ex 3,2). Întâlnirea dintre Dumnezeu şi om în lumina cărţii Ieşirii, a Evangheliei după Matei şi a rugăciunii Psalmilor». (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 851, Ultimul acces: 2026-10-22 05:52:35
|
Timp total: 0.04s...
[]:1