© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Papa se roagă pentru familiile închise în casă cu copiii[2020-03-21]Liturghie în capela Casei Santa Marta„În această zi aş vrea să amintesc familiile care nu pot ieşi din casă. Poate că unicul orizont pe care îl au este balconul, iar înăuntru, stau familia, copiii mici şi mari, părinţii… Pentru ca ei să găsească felul de a comunica bine unii cu alţii, de a construi relaţii de iubire în familie şi să învingă angoasele acestui timp împreună, în familie. Să ne rugăm pentru pacea familiilor astăzi, în această criză, şi pentru fantezia lor.” Este intenţia de rugăciune anunţată de Papa Francisc la începutul Sfintei Liturghii pe care a celebrat-o în cursul dimineţii de sâmbătă, 21 martie a.c., în capela reşedinţei sale din Casa Santa Marta. Pontiful a încheiat Sfânta Liturghie cu un moment de adoraţie euharistică, urmat de binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament, invitând credincioşii să facă şi în această zi Împărtăşania spirituală cu ajutorul unei rugăciuni care se inspiră din scrierile Sfântului Alfons Maria de Liguori: „Isuse al meu, cred că eşti cu adevărat prezent în Preasfântul Sacrament al altarului. Te iubesc mai presus de toate şi doresc să te primesc în sufletul meu. Pentru că acum nu te pot primi sacramental, vino cel puţin spiritual în inima mea! Ca şi cum ai fi venit, Te îmbrăţişez şi mă dăruiesc cu totul Ţie. Nu lăsa să mă despart vreodată de Tine!” Prin cele două lecturi biblice proclamate la celebrarea euharistică, transmisă în direct pe Internet (streaming) la ora Romei 7.00, Biserica a adus în atenţie, pe drumul de pregătire la sărbătoarea Paştelui, importanţa rugăciunii (Osea 6,1-6 şi Luca 18, 9-14). „Una dintre căile pe care ne putem întoarce la Domnul este rugăciunea: ne rugăm Domnului, ne întoarcem la El”, a spus Papa la predică, făcând o legătură cu îndemnul profetului Osea proclamat în ziua precedentă. În Evanghelia acestei zile, în schimb, Isus prezintă parabola vameşului şi a fariseului ca să ne înveţe cum să ne rugăm. Cei doi merg să se roage, dar în cuvintele fariseului găsim mândria celui plin de sine, ca şi cum i-ar spune lui Dumnezeu: „Eu sunt atât de tare, dacă ai nevoie de ceva, spune-mi, îţi rezolv eu problema”. Fariseul, care făcea poate cele prescrise de Lege, ne aminteşte de alţi doi oameni: de fiul mai mare din parabola fiului risipitor şi de bogatul nepăsător în faţa sărăciei celorlalţi (cf. Luca 16,19-21). Este vorba, în cele din urmă, de mândrie, de cei care îşi pun încrederea în sine, în bani sau în putere. Pe de altă parte, parabola vorbeşte de un vameş, care nu merge în faţa altarului, ci rămâne la distanţă. Smerenie. Vameşul, la rândul său, aminteşte de fiul risipitor, care recunoaşte păcatele făcute şi îşi bate pieptul, sau de Lazăr cel sărac. „În acest caz, Domnul ne învaţă cum să ne rugăm, cum să ne apropiem, cum trebuie să ne apropiem de Domnul: cu smerenie. Există o frumoasă imagine în imnul liturgic de la sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul. Aceasta spune că poporul se apropie de Iordan ca să primească botezul ‘cu sufletul şi picioarele goale’. Să ne rugăm cu sufletul gol, fără machiaj, fără a fi travestit cu propriile virtuţi. El, după cum am citit la începutul Liturghiei, iartă toate păcatele, dar are nevoie ca eu să îi arăt păcatele, goliciunea mea. Aşa să ne rugăm, goi, cu inima goală, fără a ascunde, fără a ne pune încrederea nici chiar în ceea ce am învăţat despre cum să ne rugăm. A ne ruga, tu şi eu, faţă către faţă, cu sufletul gol. Iată ceea ce ne învaţă Domnul.” În schimb, a reluat Papa, „atunci când mergem la Domnul şi suntem un pic prea siguri de noi înşine, vom cădea în mândria acelui fariseu sau a fiului mai mare sau a bogatului căruia nu îi lipsea nimic. Încrederea noastră va fi pusă în altă parte”. Calea de urmat pentru a merge la Domnul este „înjosirea”, mai mult, „calea este realitatea” simplă, fără învelişuri. „Iar singurul om aici, în această parabolă, care a înţeles realitatea era vameşul: Tu eşti Dumnezeu, iar eu sunt păcătos. Aceasta este realitatea. Dar să spun că sunt păcătos nu cu buzele, ci cu inima. A se simţi păcătos. Să nu uităm ceea ce ne învaţă Domnul: a te îndreptăţi singur înseamnă mândrie, orgoliu, a te înălţa pe tine. Înseamnă a te deghiza în ceea ce nu eşti. În acest fel, mizeria rămâne înăuntru. Fariseul se îndreptăţea singur. E necesar a mărturisi direct propriile păcate, fără a le îndreptăţi, fără a spune: ‘Eu am făcut cutare, dar nu era vina mea…’ Sufletul gol. Sufletul gol.” „Domnul”, a încheiat Papa, „să ne ajute să înţelegem această atitudine pentru a începe rugăciunea. Când rugăciunea o începem prin justificările noastre, prin siguranţele noastre, nu va fi rugăciune: va fi o vorbire la oglindă. În schimb, când începem rugăciunea cu adevărata realitate – sunt păcătos, sunt păcătoasă – este un bun pas înainte pentru a ne lăsa priviţi de Domnul. Isus să ne înveţe această realitate.” (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 806, Ultimul acces: 2026-10-16 18:27:00
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
