Data Paştelui nu poate fi schimbată din motiv de coronavirus[2020-03-20]Departamentul vatican pentru sfera liturgică a publicat vineri îndrumări pentru Episcopi şi preoţi în vederea celebrării Săptămânii Sfinte, a Triduumului şi a Paştelui în timpul pandemiei coronavirusului. Documentul recomandă Episcopilor să amâne acele celebrări care pot fi amânate. De asemenea, indică modul în care preoţii şi Episcopii pot oferi acele celebrări care nu pot fi mutate ca timp, precum Paştele, în acele locuri din lume unde celebrările publice sunt suspendate din motive de siguranţă.Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor a publicat „indicaţiile generale” după ce a primit întrebări de la mai mulţi Episcopi, din lumea întreagă. Decretul a fost semnat de prefectul Congregaţiei, Cardinalul Robert Sarah, şi de secretar, Arhiepiscop Arthur Roche, şi a fost autorizat „prin mandatul Pontifului Suprem, doar pentru anul 2020”, ceea ce înseamnă că recomandările nu pot fi utilizate în anii viitori. „Paştele este inima întregului an liturgic şi nu este pur şi simplu o sărbătoare printre altele”, afirmă documentul, dar şi că Triduumul pascal „nu poate fi transferat într-o altă perioadă de timp”. Documentul Congregaţiei mai spune că Episcopul are puterea de a amâna Liturghia crismei din Săptămâna Mare. Triduumul pascal înseamnă cele trei zile care conduc la Duminica Învierii, inclusiv. Începe în seara Joii Mari şi se încheie în seara Duminicii Paştelui. Decretul dispune ca, în locurile în care există restricţii din partea autorităţilor civile şi bisericeşti, Episcopul, de comun acord cu Conferinţa Episcopilor, să ofere liturgiile Triduumului pascal în Catedrală, iar preoţii să le celebreze în parohiile lor, fără prezenţa fizică a credincioşilor. „Credincioşii trebuie să fie informaţi despre orele celebrărilor, astfel încât să se poată uni în rugăciune din casele lor”, se spune în document, adăugându-se că transmisiile de televiziune sau prin internet, în direct, sunt de ajutor în această situaţie. Diecezele şi Conferinţele Episcopilor ar trebui să ofere resurse pentru a sprijini familiile şi persoanele în rugăciunea personală, se adaugă. Documentul oferă şi câteva sugestii privind oferirea unor celebrări speciale de către preoţi şi Episcopi. Toţi preoţii pot oferi Liturghia Cinei Domnului din Joia Mare într-un loc potrivit, fără public, se spune, dar spălarea picioarelor, care este deja opţională, ar trebui să fie omisă. Procesiunea cu Preasfântul Sacrament de la sfârşitul Liturghiei ar trebui să fie omisă şi Preasfântul Sacrament să rămână în tabernacol. Celebrarea din Vinerea Mare a Patimii Domnului poate fi făcută în Catedrale şi în biserici parohiale, afirmă Congregaţia, iar rugăciunile universale trebuie să includă o intenţie pentru bolnavi, pentru morţi şi pentru cei care se simt pierduţi şi consternaţi în actualul context. Îndrumările spun că Vigilia pascală poate fi oferită numai în Catedralele şi în bisericile parohiale „unde şi în măsura în care există posibilitatea reală de a face acest lucru, după cum stabilesc cei responsabili”. Pregătirea şi aprinderea focului în timpul începutului solemn al Vigiliei este omisă, continuă Congregaţia pentru Cultul Divin. Lumânarea pascală este aprinsă, se sare peste procesiune şi urmează Exsultet-ul. Liturghia se desfăşoară ca de obicei, excepţie liturgia baptismală, unde „este necesară reînnoirea promisiunilor de la Botez”, se explică. Documentul prevede că „cei care nu au absolut nici o posibilitate de a se uni cu Vigilia pascală sărbătorită într-o biserică ar trebui să se roage cu Oficiul lecturilor pentru Duminica Paştelui”. Procesiunile şi alte devoţiuni ale evlaviei populare care au loc de obicei în timpul Săptămânii Mari şi al Triduumului pascal pot fi transferate de Episcopul diecezan în alte zile din an, cum ar fi 14 şi 15 septembrie. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 746, Ultimul acces: 2026-10-18 09:39:27
|
Timp total: 0.06s...
[]:1