Concursul „Icoana ortodoxă – lumina credinţei” şi Examenul de trecere la etapa de stagiatură în pictura bisericească se suspendă - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Concursul „Icoana ortodoxă – lumina credinţei” şi Examenul de trecere la etapa de stagiatură în pictura bisericească se suspendă

[2020-03-22]
de Iulian Dumitraşcu

Urmare a situaţiei medicale cauzate de Covid-19, precum şi a ordonanţei militare transmise de Grupul de Comunicare Strategică al MAI în 17 martie 2020, Sectorul Cultură şi Patrimoniu Religios al Administraţiei Patriarhale a suspendat două dintre evenimentele programate în perioada martie-mai 2020.
Astfel, Concursul Naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinţei”, aflat în curs de desfăşurare, se suspendă. Competiţia va fi reluată la o dată comunicată ulterior, în funcţie de evoluţia situaţiei la nivel naţional.
„În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”. Rugăciuni la vreme de boală şi necaz (PDF)
De asemenea, se suspendă şi Examenul de trecere la etapa de stagiatură în pictura bisericească a ucenicilor care au efectuat perioada obligatorie de practică, examen programat pentru zilele de 2-3 aprilie 2020.
La fel ca în situaţia de mai sus, examenul va fi reluat la o dată care va transmisă în timp util.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 841, Ultimul acces: 2026-10-17 03:42:34