Trei dintre cărţile oferite gratuit de Humanitas pentru a sta acasă[2020-03-27]27.03.2020, Bucureşti (Catholica) - Editura Humanitas oferă în mod gratuit o serie de cărţi, în ceea ce numeşte Biblioteca virtuală, după modelul altor edituri care vor să încurajeze statul oamenilor acasă în această perioadă dificilă. Printre cărţi sunt şi unele religioase, pe care le semnalăm în mod specială: două cărţi ale Sf. Augustin – „Confesiuni”, respectiv „Despre minciună”, şi volumul „Cele mai frumoase pagini de înţelepciune biblică”, traducere din ebraică şi greacă veche de Monica Broşteanu şi Francisca Băltăceanu cu un cuvânt însoţitor de Andrei Pleşu.1. CONFESIUNI: „Viaţa Sfântului Augustin, s-a spus de atâtea ori, reprezintă imaginea completă a celei mai fascinante aventuri în care poate fi angrenată o fiinţă umană: căutarea lui Dumnezeu, a Binelui şi a Adevărului suprem, asumată în deplină cunoştinţă de cauză şi cu implicare totală. De la simplul credincios care contemplă imaginea tradiţonală a episcopului de Hippona – purtându-şi în mână inima străpunsă de săgeţi din care ies flăcările iubirii – la mai-marii lumii care caută în gândirea lui un sens şi o justificare a puterii lor seculare, şi până la intelectualul care se regăseşte în neliniştea sa interogativă şi în nevoia lui de certitudini, Augustin este pentru fiecare modelul apropiat, accesibil prin suferinţă şi expiere, al unei umanităţi integrale. Acest mare păcătos devenit sfânt, acest erudit rafinat şi senzual devenit cel mai redutabil polemist creştin, arhitect principal al impozantei teologii creştine şi, deopotrivă, creator al instrumentarului ei conceptual, nu încetează, de la moartea sa în anul 430, să incite, să cheme, să trezească din amorţire, să uimească.” -Eugen Munteanu, traducătorul volumului. (link) 2. DESPRE MINCIUNĂ: De-a lungul vieţii şi operei sale impresionante închinate adevărului, Augustin a dedicat nu una, ci două lucrări unei teme ce pare să-l fi preocupat neîncetat: minciuna. În prima, De mendacio (Despre minciună), alcătuită în jurul anului 395, cu puţin înainte de a fi ales episcop de Hippo, analizează metodic toate tipurile de minciuni pe care le întâlnim curent în viaţă. Socotind-o o scriere neizbutită şi mult prea complicată, autorul n-a publicat-o niciodată, ba mai mult, a vrut chiar s-o distrugă. Pe cea de-a doua, Contra mendacium (Împotriva minciunii), a redactat-o aproape 25 de ani mai târziu, în chip de răspuns la problemele ridicate în Hispania de secta priscillianistă. Deşi diferite atât la nivelul intenţiilor, cât şi la cel al structurii şi al conţinutului, cele două mici tratate reprezintă o investigaţie unitară şi complexă a cărei concluzie e fermă: pe minciună nu se poate zidi nimic, cu toate că există şi minciuni salvatoare; adevărul rămâne primordial, el nefiind doar o abstracţie, ci o realitate ce trebuie asimilată şi trăită, un bun pe care trebuie să-l iubim. Citind Despre minciună ca pe o frământată meditaţie a unui mare filozof creştin şi totodată ca pe un îndemn la reflecţie, putem ajunge să conştientizăm mai bine răspunderea pe care-o purtăm ori de câte ori mânuim cuvântul rostit sau scris – oglindă fidelă sau deformată a ceea ce simţim sau gândim. (link) 3. CELE MAI FRUMOASE…: Cartea nu e dedicată „specialiştilor”, ci tuturor cititorilor dornici de învăţătură şi de sens. „Avem de-a face cu o sumă de îndemnuri concrete, al căror combustibil nu e fervoarea speculativă, ci nevoia de bună-vieţuire, de bună-cuviinţă, de adecvare demnă la un imediat care nu e nici neapărat inteligibil, nici neapărat echitabil, nici neapărat conform cu impulsurile şi dorinţele noastre. «Înţelepciunea» cu care vă veţi întâlni aici este în acelaşi timp «aplicată» şi inefabilă, transparentă şi tainică: înţelepciunea trebuie trăită în patosul nemijlocit al vieţii, dar cu privirea aţintită spre sursa ei trans-mundană. Lectură plăcută şi binefăcătoare!” – Andrei Pleşu (link) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 928, Ultimul acces: 2026-10-21 07:33:02
|
Timp total: 0.04s...
[]:1