„În Spitalul Victor Babeş se tratează şi sufletul”| Asistenţă religioasă pentru un pacient infectat cu Covid-19, la Timişoara[2020-05-12]de Gheorghe AnghelMisiunea clericilor depăşeşte teama de infestare cu noul coronavirus. La solicitarea unui pacient, preotul instituţiei medicale a lăsat reverenda, a îmbrăcat echipamentul medical de protecţie şi a intrat în salon să vorbească cu persoana care a cerut asistenţă religioasă. Sprijinul duhovnicesc a fost oferit săptămâna trecută cu acordul conducerii spitalului. „În Spitalul Victor Babeş se tratează nu doar trupul, ci şi sufletul”, a declarat dr. Virgil Musta de pentru Tion. Preotul Dorian Oprişor nu a ezitat nicio clipă. „Unul dintre pacienţii infectaţi cu Covid-19 ne-a cerut să vorbească cu un preot. Preotul de la noi din spital s-a îmbrăcat şi a venit să vorbească cu pacientul. Preotul a spus că oricând, oricine are nevoie, se îmbracă cu costumul de protecţie, cum ne îmbrăcăm şi noi, şi merge în salon”, a afirmat dr. Virgil Musta de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara. La Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara sunt internaţi aproximativ o sută de pacienţi cu Covid-19. Peste 400 de persoane s-au vindecat de coronavirus, până în prezent. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 882, Ultimul acces: 2026-10-22 11:21:57
|
Timp total: 0.03s...
[]:1