Ziua Internaţională a Muzeelor: 270 muzee şi colecţii muzeale, la nivelul Patriarhiei Române[2020-05-18]Publicat de Gheorghe Anghel 18.05.2020Ziua internaţională a muzeelor este celebrată anual în ziua de 18 mai. Data a fost stabilită în 1977 de Consiliul Internaţional al Muzeelor având ca obiectiv promovarea şi aducerea la cunoştinţa publicului a rolului acestor instituţii de cultură în dezvoltarea societăţii, informează Agerpres. „Ziua Internaţională a Muzeelor a fost menită să transmită mesajul că muzeele sunt un mijloc important de schimb cultural, de îmbogăţire a culturilor şi de dezvoltare a înţelegerii reciproce, a cooperării şi a păcii între popoare”, se menţionează pe site-ul consiliului. În cadrul Bisericii Ortodoxe Române funcţionează, în prezent, 277 muzee şi colecţii muzeale organizate la centre şi catedrale eparhiale, mănăstiri sau chiar biserici parohiale. Dintre acestea menţionăm: Muzeul bisericii din Borzeşti, judeţul Bacău; Muzeele mănăstirilor Putna, Suceviţa, Moldoviţa sau Dragomirna, judeţul Suceava; Muzeele mănăstirilor Agapia şi Văratec, judeţul Neamţ; Muzeul Eparhiei Huşilor; Muzeele mănăstirilor Cernica şi Căldăruşani din Arhiepiscopia Bucureştilor; Muzeul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei din Buzău; Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos din Galaţi; Muzeul Catedralei Mitropolitane din Timişoara; Muzeul şi Biblioteca Mănăstirii Sâmbăta, judeţul Braşov; Muzeul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca; Muzeul Catedralei Mitropolitane din Iaşi; Muzeul cărţii vechi de la Mănăstirea Bistriţa, judeţul Vâlcea; Muzeul Mănăstirii Stelea din Târgovişte; Muzeul Mănăstirii Antim şi Muzeul Palatului Patriarhiei din Bucureşti, Muzeele ecleziale cuprind exponate de o valoare istorică şi identitară de nepreţuit pentru poporul român. Spre exemplu, printre cele mai importante obiecte aflate în muzeul Mănăstirii Putna se află Tetraevangheliarul de la Humor (1473), o cruce cu trei braţe (datată 1503, cea mai veche de pe teritoriul României), sculptată în lemn, şi o cădelniţă, confecţionată din argint aurit, dăruită mitropolitului Teoctist în semn de mulţumire după ce înaltul ierarh l-a uns domn pe Ştefan cel Mare. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 936, Ultimul acces: 2026-10-21 06:57:41
|
Timp total: 0.04s...
[]:1