Ziua Mondială a Părinţilor: Cinstind maternitatea şi paternitatea[2020-06-01]În Ziua Globală a Părinţilor, Federaţia Asociaţiilor Familiale Catolice din Europa (FAFCE) aminteşte importanţa maternităţii şi paternităţii şi cere recunoaşterea rolurilor fundamentale ale părinţilor în pandemia actuală. „Părinţii”, a declarat preşedintele FAFCE, Vincenzo Bassi, „sunt cei care îşi asumă cu bucurie responsabilitatea de a avea grijă de copiii lor, într-o dăruire gratuită de sine. Această deschidere la viaţă generează o nouă vitalitate, mult dincolo de familia însăşi, beneficiind societatea în general. După cum am amintit la ultima noastră întrunire de consiliu, trista situaţie actuală evidenţiază importanţa familiei ca centru al societăţii. Să ne ocupăm astăzi de cinstirea taţilor şi mamelor şi să îi aplaudăm, recunoscându-le rolul fundamental în timpul pandemiei actuale „.Ziua Mondială a Părinţilor a fost înfiinţată în 2012, de Adunarea Generală a ONU. Începând cu anii 80, Naţiunile Unite s-au concentrat din ce în ce mai mult pe problemele legate de familie. „În ciuda multor declaraţii”, a declarat Bassi, „adesea familia nu este considerată prioritară, în timp ce rolul părinţilor a fost umbrit de aşa-numitele noi drepturi. Aceste ‘noi drepturi’, susţinând dreptul de a avea un copil, neglijează dreptul fiecărui copil de a avea un tată şi o mamă.” În urmă cu două săptămâni, FAFCE a avertizat despre un videoclip şocant care arată 46 de nou-născuţi în Ucraina prin practica mamelor surogat: un mic indiciu asupra realităţii ascunse a acestei afaceri. „Aceşti bebeluşi au fost strămutaţi ca obiecte de comerţ, aşteptând venirea cumpărătorilor lor ca să îi achiziţioneze”, a continuat Bassi, subliniind că „nu există dreptul de a genera sau de a avea un copil, ci doar responsabilitatea de a avea grijă de viaţa lui pentru binele comun. Comunitatea ar trebui să ajute părinţii să nu se simtă singuri, răsplătindu-i atunci când îşi asumă această responsabilitate de părinţi.” Cornel Bărbuţ, vicepreşedinte FAFCE, a subliniat: „Părinţii sunt primii şi principalii educatori ai copiilor lor: trebuie să fie implicaţi în toate deciziile cu privire la programele şcolare; libertatea educaţiei trebuie întotdeauna protejată şi trebuie promovată inovaţia şi creativitatea. Toţi părinţii trebuie felicitaţi pentru munca lor nepreţuită şi îi invităm pe toţi să profite de această perioadă pentru a petrece mai mult timp de calitate cu familiile lor. De asemenea, astăzi nu putem uita de toţi orfanii din lume şi de toate acele cupluri care suferă datorită incapacităţii de a avea un copil. Adoptarea şi asistenţa maternală sunt semne speciale ale modului în care o cultură a dăruirii de sine este calea de urmat în situaţii de suferinţă, precum cea despre care am alertat: am dori să reiterăm apelul către toate autorităţile competente pentru a începe procesul de adopţie internaţională a bebeluşilor blocaţi la Kiev.” Cu ocazia Zilei Mondiale a Părinţilor, FAFCE îşi reiterează angajamentul de a cinsti părinţii şi rolul lor crucial pentru comunităţile noastre şi de a lupta pentru dreptul fiecărui copil de a fi crescut şi îngrijit de mama şi tatăl lui. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1139, Ultimul acces: 2026-10-17 05:45:24
|
Timp total: 0.04s...
[]:1