Gala susţinătorilor vieţii 2020: Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române a transmis constant mesajul pro-viaţă - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Gala susţinătorilor vieţii 2020: Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române a transmis constant mesajul pro-viaţă

[2020-05-29]
de Ştefana Totorcea

Gala susţinătorilor vieţii 2020 s-a desfăşurat online, ca şi Marşul pentru viaţă şi o parte a Lunii pentru viaţă 2020 „Pentru viaţă. Pentru părinţi. Pentru copii”. Gala, organizată de asociaţiile Studenţi pentru viaţă şi România pentru viaţă, a evidenţiat persoanele şi instituţiile implicate în transmiterea mesajului pro-viaţă. Cea mai susţinută activitate a avut-o Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române.
Televiziunea Trinitas TV a fost reprezentată de Cristina Teleanu, realizatoarea emisiunii „Şcoala din Familie”, care a remarcat că anul acesta, prin mutarea activităţilor pro-viaţă online, au fost de fapt trei „Luni pentru viaţă”, deoarece „Luna pentru viaţă s-a prelungit pe parcursul lunii martie, pe parcursul lunii aprilie şi pe parcursul lunii mai”.
Din partea Radio Trinitas a participat Diana Parizianu, realizatoarea emisiunii „Viaţa de Familie”, care a spus că „a fi creştin înseamnă, de fapt, a fi pro-viaţă”.
Mesajul transmis la gală din partea echipei de la Agenţia de ştiri Basilica a fost că mesajul pro-viaţă se potriveşte motto-ul agenţiei, „Binele se ştiut”, fiind o mărturisire şi o veste bună dată lumii – prin mărturii personale sau chiar o simplă distribuire online informaţiei pro-viaţă.
Altă instituţie distinsă pentru implicarea ei a fost televiziunea online Prodocens Media.
Organizatorii galei au mai acordat:
Marile premii: pentru debut individual şi instituţional (Ştefania Garoafa şi Eliza-Maria Cloţea), pentru organizaţii de tineri (ROYA, organizaţia tinerilor ortodocşi americani), pentru sponsori (Asociaţia St. Paraskeva din Chicago, care sprijină tipărirea revistei Pentru viaţă, publicaţia oficială a Marşului pentru viaţă)
Premii pentru Liderii pro-viaţă: Adelina Fronea – Preşedintele Asociaţiei LifeCall, Anita Radics, Preşedintele ATOR Banatul de Munte, pentru atelierele pro-viaţă din proiectul „Tabăra din inima satului”, Emanuel Buta, pentru proiectul Fratelemeudincer.ro, Teofana şi Natalia Dragomir de la „Liceeni pentru viaţă” şi Alexandru Alistarh pentru iniţierea grupului „Diaspora pro-viaţă”.
Premii speciale: pentru cei 100 de tineri participanţi cu mărturii video online la campania „De ce particip la Marşul pentru viaţă 2020 online?”, pentru Veronica Iani, autoare şi ilustratoare de cărţi pro-viaţă, şi pentru povestitoarele din proiectul coordonat de Ioana Revnic „Spune-mi o poveste pentru suflet”: Mădălina Andreescu, Andreea Gheorghiţă, Georgiana Nistor, Iuliana Pîrvu, Ilinca Caziuc şi Nectaria Andreescu.
Prezenţa online a dat ocazia multor copii şi tineri din ţară să descopere implicarea pro-viaţă. Aceasta a permis o participare substanţială la concursurile „Românii au talent pro-viaţă”, ai căror câştigători au fost anunţaţi la gală.
La final, asociaţiile Studenţi pentru viaţă şi România pentru viaţă au anunţat că Şcoala de vară „Viitorul este pro-viaţă” se va desfăşura tot online, iar alte detalii vor fi disponibile în curând.
Mutarea activităţilor pro-viaţă online în acest an a fost o consecinţă a stării de urgenţă instituite pentru combaterea pandemiei de Covid-19.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 855, Ultimul acces: 2026-10-18 11:16:47