Creaţii eminesciene pe note psaltice la Catedrala Patriarhală - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Creaţii eminesciene pe note psaltice la Catedrala Patriarhală

[2020-06-15]
de Sorin Ioniţe

Poeziile „Rugăciune” şi „Răsari asupra mea” de Mihai Eminescu au fost interpretate în stil psaltic bisericesc la finalul slujbei de pomenire care a avut loc la Patriarhie în ziua comemorării poetului naţional, 15 iunie 2020.
Creaţiile eminesciene au fost puse pe note de Arhim. Clement Haralam, Mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale (partiturile la finalul articolului).
Părintele Clement a oficiat slujba de pomenire pentru poetul Mihai Eminescu, apoi a vorbit despre suferinţa şi singurătatea în care acesta s-a stins în urmă cu 131 de ani.
Arhim. Clement Haralam vorbind despre Mihai Eminescu la 131 de ani de la trecerea lui la cele veşnice. ©Basilica.ro / Raluca Ene
Evocând finalul vieţii poetului, Arhim. Clement Haralam a subliniat că marea lui suferinţă se poate exprima în două cuvinte: singurătate şi abandon.
„Pentru a-i alina sufletul şi pentru a nu se simţi abandonat de către Mama Neamului Românesc, Biserica îi face această pomenire creştinească”, a spus clericul amintind cele două momente de peste an: 15 ianuarie şi 15 iunie.
La acestea, el a spus că ar trebui să se adauge şi data de 8 noiembrie, ziua numelui marelui poet (Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil). „Eminescu este rudenia noastră. Este din neamul nostru românesc”, a subliniat părintele eclesiarh.
Creaţii eminesciene pe note psaltice
Părintele Clement a spus că interpretarea celor două creaţii eminesciene la finalul slujbei de pomenire reprezintă un „gest de adevărată comuniune şi împreună-rugăciune cu poetul”.
„Aceste poezii reprezintă o dovadă în plus că Eminescu a fost un om religios şi s-a rugat în viaţă mai ales Maicii Domnului”.
„Pentru că muzica are acest dar de a propaga şi, mai ales, de a memora mai uşor textele literare sau poetice, am aşezat pe note muzicale în stil psaltic bisericesc, ca o noutate, aceste două poezii”, a continuat Arhim. Clement amintind că slujbele bisericeşti au fost scrise iniţial în versuri.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 620, Ultimul acces: 2026-10-23 19:08:25