Papa emerit în Germania, pentru a fi aproape de fratele bolnav - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa emerit în Germania, pentru a fi aproape de fratele bolnav

[2020-06-18]
Pe neaşteptate, Joseph Ratzinger a părăsit azi dimineaţă mănăstirea Mater Ecclesiae şi a zburat în Germania pentru a fi aproape de fratele său, Mons. Georg, de 96 de ani, grav bolnav. Papa emerit este în oraşul Regensburg, „unde va petrece timpul necesar”, explică Matteo Bruni, director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun. Împreună cu el sunt secretarul, Mons. Georg Gaenswein, medicul, un asistent medical, una dintre memores domini şi vice-comandantul Corpului de Jandarmerie al Statului Cetatea Vaticanului.

Georg Ratzinger are 96 de ani, cu trei mai mulţi decât Joseph, descris în formă bună de cel care l-a văzut recent. Foarte legaţi din totdeauna, cei doi fraţi Ratzinger „au fost hirotoniţi preoţi în aceeaşi zi, la 29 iunie 1951 în domul din Freising”, aminteşte Vatican News. Circumstanţele vieţii i-au dus „în direcţii diferite – muzician strălucitor Georg, teolog de rang Joseph – însă legătura reciprocă a rămas mereu puternică”. Mărturisit de numeroasele vizite pe care Georg Ratzinger le-a făcut în Vatican din 2005 până în 2013, în anii pontificatului fratelui său, precum şi după renunţarea sa.
Când în 2008 oraşul Castel Gandolfo a decis să ofere cetăţenia de onoare lui Georg Ratzinger, Papa Benedict al XVI-lea afirma: „Încă de la naştere, fratele meu a fost pentru mine nu numai un însoţitor, ci şi un ghid credibil. A reprezentat mereu un punct de orientare şi de referinţă cu claritatea şi determinarea deciziilor sale.” (material Vatican Insider, tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru InfoSapientia.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 697, Ultimul acces: 2026-10-22 08:07:51