A murit fratele Papei emerit Benedict XVI, pr. Georg Ratzinger - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

A murit fratele Papei emerit Benedict XVI, pr. Georg Ratzinger

[2020-07-01]
Fratele mai mare al Papei emerit Benedict a murit miercuri, 1 iulie 2020, la Regensburg, în Germania. Avea 96 de ani. Se afla în oraşul bavarez în care a trăit cea mai mare parte a vieţii. Prin moartea sa, Joseph Ratzinger, numele de botez al Papei emerit – care pe 18 iunie a ţinut să facă o călătorie cu avionul pentru a-şi revedea fratele în agonie -, pierde singurul frate pe care îl mai avea.

Papa emerit şi fratele său Georg au fost sfinţiţi preoţi în aceeaşi zi şi în acelaşi an, iar cei doi fraţi au fost mereu foarte uniţi, deşi aveau domenii de specializare diferite: Georg, muzician şi maestrul unui cor celebru, în timp ce Joseph, teolog, Episcop, apoi Cardinal şi în cele din urmă Papă. Născut la Pleiskirchen, în Bavaria, pe 15 ianuarie 1924, Georg Ratzinger a început să cânte la orgă în biserica parohială pe când avea doar 11 ani. În 1935 a intrat în seminarul mic din Traunstein, dar în 1942 a fost înrolat în grupele „Reichsarbeitdienst” şi apoi în Wehrmacht, în rândurile căreia a combătut şi în Italia. Capturat de aliaţi în martie 1945, a rămas prizonier la Napoli câteva luni, după care a fost eliberat şi s-a întors în familie.
În 1947, împreună cu fratele său Joseph, a intrat în seminarul „Herzogliches Georgianum” din München. Pe 29 iunie 1951, ambii fraţi, alături de vreo 40 de colegi, au fost sfinţiţi preoţi în domul din Freising de Cardinalul Michael von Faulhaber. După ce a devenit maestrul de capelă la Traunstein, vreme de 30 de ani, între 1964 – 1994, a fost directorul corului Catedralei din Regensburg, corul „Regensburger Domspatzen”. A făcut diverse turnee muzicale în lume pentru a susţine numeroase concerte şi a condus multe înregistrări pentru casele discografice Deutsche Grammophon, Ars Musici şi altele, cu execuţii muzicale din operele lui Bach, Mozart, Mendelssohn şi alţi autori. (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 624, Ultimul acces: 2026-10-20 07:55:27