Protos. Dosoftei de la Putna: Mijlocirea pentru alţii se întemeiază pe unitatea întregii omeniri şi o reface

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Protos. Dosoftei de la Putna: Mijlocirea pentru alţii se întemeiază pe unitatea întregii omeniri şi o reface

[2020-07-07]

de Ştefana Totorcea

Protosinghelul Dosoftei Dijmărescu de la Mănăstirea Putna a vorbit, în predica sa din Duminica a patra după Rusalii, despre dragostea smerită a sutaşului, concretizată în mijlocirea către Hristos pentru slujitorul său. Mijlocirea este o realitate a Bisericii şi un dar al lui Dumnezeu, pe care suntem chemaţi să-l înmulţim. Ea reface unitatea între oameni şi comuniunea cu Dumnezeu.
Mântuitorul l-a vindecat pe slujitor nu pentru virtuţile lui, ci pentru ale stăpânului său, a subliniat Părintele Dosoftei Dijmărescu. „Mijlocirea pe care sutaşul o face este exprimarea şi rezultatul dragostei pe care o avea pentru slujitorul lui şi a smereniei de a cere ajutor.”
Din dragoste, sutaşul „depăşise relaţia instituţională pe care era dator să o aibă cu sluga sa şi depăşise şi relaţia pe care o avea în mod firesc cu poporul evreu”, căci „nu era pentru el uşor să ceară ajutorul unui evreu contestat de elite”.
Dragostea înlesneşte întâlnirea cu Dumnezeu şi aproapele
Astfel, sutaşul a încălcat anumite reguli sau cutume sociale. Însă „o familie, o instituţie, o comunitate, o societate nu poate să fie unitară, să fie funcţională fără dragoste. Regulile sunt necesare, însă dragostea este liantul” comunitar, iar „rostul şi împlinirea” regulilor „este chiar dragostea”, a menţionat părintele protosinghel.
„Din acest punct de vedere, Mântuitorul a împlinit, a fost plinirea regulilor pe care poporul evreu le primise de la Dumnezeu. Ele nu puteau singure să îi mântuiască pe evrei. Dacă nu avem dragoste, chiar dacă respectăm regulile, devenim asemenea fariseilor şi, mai mult, devenim chiar potrivnici aproapelui, căci folosim legea ca o armă împotriva lui, nu ca o punte pentru a creşte unitatea între noi”, a avertizat el.
Sutaşul a reuşit „să se întâlnească prin inima sa, prin faptele sale, cu Mântuitorul”, căci „reuşise să trăiască această dragoste de om iubitor de aproapele. Şi aşa avem şi explicaţia pentru care elitele nu au reuşit să-L întâlnească pe Hristos, iar oameni care aveau slăbiciuni evidente, sau chiar nu erau de credinţa care o dăduse Dumnezeu, au reuşit să-L întâlnească pe Hristos Domnul”, a menţionat Părintele Dosoftei.
Smerenia deschide conlucrarea cu Dumnezeu
„Când un om se smereşte în faţa altuia, când un om îl iubeşte pe altul, harul Duhului Sfânt este prezent şi uneşte pe acei oameni împreună şi în Dumnezeu. Îi uneşte în dragoste şi îi uneşte într-un mod smerit. În dragostea adevărată, toţi cei care iau parte la ea fac aceasta într-un mod smerit. Prin această unitate se transmite harul Duhului Sfânt”, a menţionat el.
Iar „când reuşim să ne smerim, cerem ajutorul, pentru că simţim că nu suntem suficienţi nouă înşine”, a continuat protosinghelul. „Binele, de fapt, nu este ceva creat de noi, pe care să îl putem stăpâni, ci este o conlucrare, este un dar al lui Dumnezeu pe care îl împlinim doar atunci când conlucrăm împreună cu Cel Care ni-l dă.”
Aşadar, dragostea smerită îndeamnă sutaşul la mijlocire pentru slujitorul său.
Mijlocirea pentru alţii în Biserică
Mijlocirea „este o realitate pe care o trăim în Biserică atunci când rugăm pe Maica Domnului, pe sfinţi sau pe îngeri pentru noi sau pentru alt om”. Astfel, „relaţia care se stabileşte nu este doar între doi, omul şi Dumnezeu, ci este şi un al treilea”, a precizat Părintele Dosoftei, adăugând că însăşi viaţa Bisericii se bazează pe lucrarea lui Dumnezeu prin mijlocirea preotului şi credinţa Bisericii.
Mijlocirea este esenţială, pentru că noi „cădem de unii singuri… dar de ridicat, ne ridicăm împreună. Şi nu întâmplător ne ridicăm împreună, pentru că mântuirea înseamnă chiar refacerea unităţii cu Dumnezeu şi cu întreaga Creaţie alterată de căderea în păcat şi de fiecare cădere a noastră. Nu există posibilitatea refacerii acestei unităţi fără mijlocire”.
„Posibilitatea mijlocirii se întemeiază pe unitatea întregii omeniri”, a mai spus protosinghelul. Întreaga omenire, întregul Adam, a fost creat ca un trup, ca un organism al cărui cap era menit să fie Dumnezeu Fiul – Capul întregului Adam. Şi acest organism este ţinut în viaţă de Dumnezeu Duhul Sfânt şi se închină, Îl laudă pe Dumnezeu Tatăl.”
Biserica este lucrarea de refacere a acestei unităţi. „Când un om apelează la rugăciunea unui sfânt, rugăciunea nu se face împotriva Mântuitorului Iisus Hristos, împotriva relaţiei personale cu Dumnezeu, ci, din contră, vine din această relaţie personală şi o întăreşte… Această mijlocire este naturală, dar totodată este un dar al lui Dumnezeu şi se poate cunoaşte atunci când omul se uneşte cu Dumnezeu”, a explicat Părintele Dosoftei Dijmărescu.
„Suntem chemaţi să trăim mai profund, să trăim din ce în ce mai mult acest dar al lui Dumnezeu, care este mijlocirea unuia pentru altul. Toată tradiţia Bisericii ne transmite cum să lucrăm aceasta şi, trăind-o, suntem chemaţi să o şi împlinim în contextul zilelor noastre”, a adăugat el.
„Cu smerenia şi dragostea pe care a avut-o acest sutaş, să cerem şi noi rugăciunile altora, să mijlocim şi noi după puterea noastră când alţii ne cer rugăciunile. Aşa accentuăm în chipul nostru şi în chipul lumii Chipul Mântuitorului Iisus Hristos, Care este Mijlocitorul între om şi Tatăl”, a explicat părintele protosinghel.
Aceasta este şi o formă de responsabilitate, a mai sugerat el, evocându-l pe Sfântul Sofronie Saharov. Acesta afirma că faptele, cuvintele şi gândurile noastre îi influenţează pe toţi oamenii, de la Adam şi Eva până la ultimii oameni din istorie, pe care Dumnezeu încă nu i-a creat.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 1138, Ultimul acces: 2026-10-21 13:17:20

Timp total: 0.04s...

[]:1