O EUROPA SEDATA: IMPRESIILE LUI MICHEL HOUELLEBECQ

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

O EUROPA SEDATA: IMPRESIILE LUI MICHEL HOUELLEBECQ

[2020-07-09]

Houellebecq e un scriitor care dă impresia unui pervert. Si in realitate, dar si dupa modul in care scrie. Dacă în realitate e, nu ştim, dar personajele pe care şi le imaginează în cărţile lui sunt toate perverte. Houellebecq, însă, extinde la scară europeană decadenţa sexuală care caracterizează personajele cărţilor lui, dând de înţeles, că însăşi Europa a devenit ireversibil pervertă, aşteptând, la fel ca şi personajul principal din Serotonin, o moarte lentă, fără durere, după ce facultăţile fizice care pot asigura plăcerile trupului devin neputincioase.

Obsesia cu sexualitatea

De unde vine această obsesie a personajelor lui Houellebecq cu sexualitatea, şi, prin extensie, a întregului continent şi a generaţiei prezente? Dintr-o minte focalizată pe plăcere, hedonism, pornografie, şi lucruri similare care dau plăcere trupului.

În 2019 a fost publicata versiunea engleza a cartii Serotonin, unde Houellebecq îşi imaginează viaţa unui funcţionar de stat, angajat al Ministerului Agriculturii, iar ocupaţia lui principală este să asigure competitivitatea produselor agroindustriale franceze pe piaţa internaţională.

Cu acest scop călătoreşte intens, în Europa, America de Sud, Africa, Asia. Evită America, dând de înţeles că, pe lângă vinuri şi brânzeturi, Franţa nu poate da mult Americii. Sarcina lui, însă, e să contracareze prezenţa produselor americane pe piaţa internaţională, făcând propagandă împotriva giganţilor agroindustriali americani, inamicul numărul unu pentru el fiind Monsanto.

Ce are asta de a face cu personajul principal al cărţii lui Houellebecq? Numele lui e Florent. Florent reprezintă angajatul tipic occidental care munceşte într-o companie multinaţională ori în funcţii influente în administraţia de stat. Angajatul, asemenea lui Florent, e singur la părinţi. Nu e căsătorit. Nu are familie, nu întemeiază o familie, nu se căsătoreşte niciodată. Câştigă bine, slujba îi împlineşte ambiţiile profesionale, şi întreţine relaţii cu diferite tinere de-a lungul vieţii, tinere din diferite grupuri etnice ori rasiale. Vacanţele sunt lungi, banii trebuie cheltuiţi. Pe plăcere şi lucrurile care aduc plăcerea.

În timp, însă, Florent îşi dă seama că abilităţile lui fizice care îi dau plăcerea, inclusiv viaţa intimă, îi slăbesc. Trupul îi slăbeşte, se îngreunează, femeile, mai ales cele tinere, îl găsesc mai puţin atractiv, şi pentru a-şi satisface dorinţele personale, Florent încearcă să ademenească fete tinere din ţări sărace. Impresia cititorului, de fapt, e că lui Florent îi plac tinerele din Moldova mai mult ca oricare altele. E frustrat, însă, că nu îşi găseşte o prietenă.

Odată ce abilităţile fizice îi intră în declin, depresia lui Florent se intensifică. Între timp, ambii părinţi îi mor, se sinucid împreună după ce sănătatea tatălui lui Florent se deteriorează ireversibil. În consecinţă, tata alege să se sinucidă. La fel şi mama. Florent participă la înmormântarea părinţilor lui, catolici buni, şi, pentru prima dată după zeci de ani, aude o omilie de genul celor pe care nu le-a mai auzit din copilărie. Găseşte omilia preotului plictisitoare. Pentru o vreme. Căci cuvintele preotului şi imaginea trupurilor moarte ale părinţilor îl urmăresc şi îi cauzează nelinişte.

Urmărirea e insistentă. Îl urmăresc chiar şi în momentele de intimitate şi în locurile în care călătoreşte prin lume. Intră într-o stare de depresie acută şi, după ani de indecizie, îşi ia inima în dinţi şi merge la un psiholog. I se prescrie Captorix, un medicament antidepresiv care îl ajută să-şi revină la normal. Pentru o vreme. E o vreme în care îşi continuă viaţa hedonistă, trăind cu o japoneză, o spaniolă, o adolescentă din Jamaica etc. Lista devine tot mai lungă, dar la fel şi depresia, iar Captorixul ajută tot mai puţin.,

Houellebecq: Libertăţile individuale duc la moarte spirituală

Ani mai târziu, Florent îşi ia din nou inima în dinţi şi se reîntoarce la acelaşi psihiatru care îi dă o doză mai mare de Captorix şi alte calmante puternice. Îi şi recomandă, însă, să petreacă timp cu prostituatele pentru a-şi vindeca depresia şi singurătatea. Ceea ce şi face, cheltuind o sumedenie de bani.

Continuă însă să trăiască o viaţă solitară, fără scop ultim. Pentru o vreme încearcă vânătoarea ca forma de divertisment. Din când în când se întreabă dacă e fericit, dar preferă să nu răspundă întrebării.

În final, Florent e tentat de suicid. Ezită pentru o vreme pentru că încă are 600.000 de euro economisiţi în cont. Ce sa facă cu banii, se întreabă el? Să îi dea săracilor, printre ei chiar şi "românilor"? În final decide să-şi ţină banii şi sa-i cheltuiască el. Scrie el: "I wasn't about to hand over my cash to a bunch of Romanians" / "nu eram tocmai încântat să-mi dau banii la niste români".

Cu banii încă în cont îşi cumpără un apartament într-o zonă mai selectă a Parisului, la ultimul etaj. La, calculează el, 100 de metri înălţime. De ce la înălţime? Pentru a putea sări de la fereastră şi a muri instantaneu când se izbeşte de pavaj. După câţiva ani de viaţă singuratică în apartamentul de la ultimul etaj, Florent încă mai are 200.000 de euro în cont.

Se tot gândeşte ce să facă cu ei şi rămâne hotărât să nu-i dea săracilor. Nu e obişnuit să dea nimic nimănui, doar să agonisească şi să cheltuie totul pentru sine. Îşi va cumpăra, spune el, cele mai selecte mâncăruri, brânzeturi şi vinuri până îşi va epuiza economiile. Ceea ce şi face.

Trupul i se îngreunează şi mai mult, stă închis în apartamentul de la ultimul etaj, vizualizează pornografie, e singur, toate rudeniile i-au murit. Nu mai are pe nimeni pe lângă el.

Finalul: cu sau fara Dumnezeu?

Economiile epuizate, Florent îşi pregăteşte plecarea din lume. Planul făcut cu ani în urmă îi vine din nou în minte. Deschide fereastra şi îşi ia avânt, moment în care cititorul e lăsat în suspans şi poate să-şi folosească intuiţia proprie privind ce se întâmplă, ori nu se întâmplă, mai departe.

Relevante însă sunt ultimele două pagini ale cărţii, în care Florent, după ce deschide fereastra apartamentului, meditează asupra celei mai importante dimensiuni din viaţă, dar una pe care a ignorat-o toată viaţa: latura ei spirituală. Moartea e inevitabilă, meditează Florent ("death imposes itself in the end / moartea îşi impune voinţa în final").

Dar Florent meditează şi asupra morţii spirituale. Ce duce la moartea spirituală se întreabă el? Individualismul şi libertatea individuală.

Afirmaţiile lui Florent sunt directe şi uşor de priceput: "Did we yield to the illusion of individual freedom, of an open life, of infinite possibilities? It's possible; those ideas were part of the spirit of the age; we didn't formalise them, we didn't have the taste to do that; we merely conformed and allowed ourselves to be destroyed by them; and then, for a very long time, to suffer as a result. / Ne-am lăsat stăpâniţi de iluzia libertăţii individuale, a unei vieţi fără limite, a unor posibilităţi infinite? E posibil; aceste idei au făcut parte din spiritul vremii; nu le-am formalizat; nu am avut dorinţa să le formalizăm; doar ne-am conformat lor şi le-am îngăduit să ne distrugă; şi apoi, pentru o vreme îndelungată, să suferim din cauza lor". (Pagina 309)

Florent se reîntoarce în momentele finale ale vieţii, cu gândurile la Dumnezeu, cel pe care l-a ignorat toată viaţa. Dumnezeu, spune el, "takes care of us, he thinks of us every minute / Dumnezeu se îngrijeşte de noi, se gândeşte la noi în fiecare minut".

Paragraful final al cărţii, însă, e şi mai penetrant. Florent se gândeşte la Hristos, cel pe care l-a ignorat toată viaţa, dar cel care, la fiecare pas pe care îl facem, este cu noi şi ne dă semne clare că ne însoţeşte. ("And today I understand Christ's point of view and his repeated horror at the hardening of people's hearts; all of these things are signs, and they didn't realise it. Must I really, on top of everything, give my life for these wretches? Do I really have to be explicit on that point? Apparently so. / Azi înţeleg perspectiva lui Hristos şi întristarea Lui văzând inimile împietrite ale oamenilor; toate aceste lucruri sunt semne, şi oamenii nu le pricep. Chiar trebuie, în final, să-mi dau viaţa pentru nenorociţii aceştia? Chiar trebuie să fiu explicit privind lucrul acesta? Probabil".

Ţesută în întreaga carte a lui Houellebecq e ideea că Florent e un Occident în miniatură. Modul în care el gândeşte, viaţa pe care o trăieşte, atitudinea nepăsătoare faţă de viaţa spirituală şi creştinism, hedonismul, căutarea plăcerii, sunt trăsăturile Occidentului de azi.

Aşa îi descrie Houellebecq pe occidentali, luându-i la rând: germani, scandinavi, britanici, spanioli, olandezi etc. Pe toţi îi numeşte pe nume şi le descrie excesele păcătoase în lux de amănunte.

Moralitatea a dispărut, în Florent şi în occidentali. Fiecare occidental e un Florent, trăim pentru o vreme, mâncăm bine, ne simţim bine, ne satisfacem trupurile, şi nu ne gândim la suflet. Dar, când colapsul inevitabil şi, mai ales, suicidul, devin iminente, lipsiţi de nădejde, ne amintim de generaţiile trecute şi de Dumnezeu, dar mai ales de Hristos, cel care a murit pentru nişte nenorociţi ca noi. Sunt momentele în care ne întrebăm, asemenea lui Florent, de ce nu l-am priceput pe Hristos mai devreme?

Sursa: www.alianta-familiilor.ro

Contor Accesări: 798, Ultimul acces: 2026-10-19 00:00:25

Timp total: 0.04s...

[]:1