Maica Benedicta, portret alcătuit din cuvintele unor personalităţi[2020-08-20]de Gheorghe AnghelSe împlineşte centenarul de la naşterea maicii Benedicta de la Văratec. Cu studii muzicale, juridice şi filologice, a fost profesor, şef de catedră, director al Institutului de Istorie şi teorie literară George Călinescu, iar spre finalul vieţii, monahie. A rămas în mentalul colectiv al românilor drept unul dintre oamenii care au îmbinat magistral cultura şi credinţa. Articolul reuneşte cuvintele unor personalităţi despre Maica Benedicta: „A reprezentat cu multă demnitate cultura românească contemporană şi va rămâne un model luminos şi inspirator pentru generaţia tânără, prin competenţa sa ştiinţifică, prin tenacitatea şi dragostea sa pentru slujirea Cuvântului şi a Frumosului, pe care le luminează permanent Credinţa”. Patriarhul Daniel „Chiar în deceniile trecute, când Biserica şi învăţătura Mântuitorului Hristos erau îngrădite cu străşnicie, curajul acestei purtătoare de mir a cuvântului lui Dumnezeu a rămas pildă de apostolat pentru credincioşi”. Patriarhul Teoctist „Nu o pot vedea decât plutind în văzduhul sufletului românesc, cu credinţa ei creştină militantă, care se spovedea şi se împărtăşea chiar în contextul comunismului ateu, cu erudiţia ei de largă cuprindere a fenomenelor culturale autohtone şi europene, cu iscusinţa profesoarei universitare care izbutea să‑i creeze ucenicului Ioan Alexandru un curs de limbă şi civilizaţie ebraică, la adăpostul căruia să le poată vorbi studenţilor despre şi din Sfânta Scriptură”. Mitropolitul Bartolomeu Anania „Ea şi‑a ales urcuşul rugăciunii. Conştientă de greutatea lui, de primejdiile ivite în cale, pentru a fi mai sprintenă pe acest drum, şi‑a luat numai un singur veşmânt: cel al smereniei”. Arhiepiscopul Pimen „Prin viaţa sa, Maica Benedicta a mărturisit tuturor că împlinirea omului este Dumnezeu. Parcă pentru a fi mai clar că şi‑a asumat pe deplin acest răspuns, a devenit „mireasă a lui Hristos”. (…) În cazul ei, intrarea în monahism, departe de a fi o anulare a acumulărilor unui reprezentant de vârf al culturii umane, a însemnat o împlinire a înţelesurilor majore ale acesteia”. Arhim. Melchisedec Velnic „Ea face parte dintr‑o familie spirituală a culturii noastre. Este vorba de familia acelor cărturari învăţaţi care au fost în acelaşi timp spirite religioase profunde. Zoe Dumitrescu‑Buşulenga mi se pare un produs reuşit, bun, strălucitor al umanismului european în care ea aşeza şi Ortodoxia. Crede că omul despărţit de Dumnezeu se află în primejdie”. Acad. Eugen Simion „Se ruga tot timpul plângând. Niciodată n‑am văzut‑o să se roage fără să plângă. Plângea mult şi stătea în picioare, în faţa icoanelor, mult, mult de tot. Şi o rugam să se mai odihnească”. Monahia Eufrosina Jescu Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 694, Ultimul acces: 2026-10-23 09:40:32
|
Timp total: 0.04s...
[]:1