Arhiepiscopul Aradului a sfinţit biserica Parohiei Vânători[2020-08-25]de Ştefana TotorceaÎnaltpreasfinţitul Părinte Timotei al Aradului a resfinţit duminică biserica Parohiei Vânători. Ierarhul l-a hirotesit întru iconom pe Părintele Paroh Adrian-Ioan Hanţiu, în semn de recunoaştere a efortului depus pentru renovarea Bisericii „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Arhiepiscopul a oficiat Sfânta Liturghie şi a vorbit în omilia sa despre slujirea bisericească şi sprijinul reciproc dintre cler şi credincioşi, aşa cum reiese din Apostolul zilei. „Slujirea bisericească este susţinută şi de cele materiale, ce compensează, sau recompensează, cele spirituale, spre desăvârşirea credincioşilor. Raportul dintre drept şi datorie trebuie să fie unul corect iar în concret, în viaţa bisericească locală se evidenţiază prin împlinirile parohiei”, a spus ierarhul. „Târnosirea prezentă aduce aminte de prima sfinţire a bisericii, în anul 1829, care are însemnătate pentru întreaga eparhie prin instaurarea ierarhiei româneşti, ceea ce subliniază şi cinstirea deosebită de care s-a bucurat obştea locală”, a precizat părintele arhiepiscop. La final, părintele paroh Adrian-Ioan Hanţiu a mulţumit arhiepiscopului, preoţilor şi tuturor credincioşilor care au sprijinit lucrarea de înfrumuseţare a bisericii. Prima atestare documentară a Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” datează din 1755, când este menţionată în conscripţia Episcopului Sinesie Jivanovici. În 1809, credincioşii au făcut colectă pentru a rezidi o biserică mai încăpătoare, pe care au terminat-o în 1811. În 1829 aceasta a fost înlocuită de clădirea actuală, sfinţită de Episcopul Nestor Iovanovici. În anul 1965, biserica a fost racordată la electricitate. Începând din 2011, parohia a lucrat la recondiţionarea mobilierului, înlocuirea pardoselii altarului şi pronaosului, construirea unei capele mortuare, retencuirea exterioară, schimbarea uşilor de acces, repardosirea naosului şi racordarea la curent trifazic şi apă. În 2017 au fost montate trei invertoare pentru încălzire pe timp de iarnă, în 2019 a fost zidită şi îmbrăcată în granit Sfânta Masă, s-a refăcut turla şi au fost schimbate trei geamuri, pentru a putea aerisi. Anul acesta, cu sprijinul Primăriei Mişca, a fost turnată aleea dn jurul bisericii şi a troiţei, iar interiorul a fost zugrăvit. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 706, Ultimul acces: 2026-10-22 06:19:11
|
Timp total: 0.04s...
[]:1