Două spitale clujene cumpără echipament de 7 milioane € din fonduri europene[2020-08-26]de Ştefana TotorceaSpitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj au câştigat, cu sprijinul Consiliului Judeţean, proiecte europene în valoare de peste 7,2 milioane de euro, din care vor achiziţiona aparatură, inclusiv pentru depistarea virusului SARS-Cov-2, echipamente medicale de protecţie şi consumabile. Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, din subordinea Consiliului Judeţean Cluj, a obţinut 3,8 milioane de euro, iar Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu”, din subordinea Ministerului Sănătăţii, a obţinut 3,4 milioane euro. „Acţionăm continuu pentru îmbunătăţirea infrastructurii medicale clujene, pentru a face faţă cu succes acestei provocări sanitare”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, care şi-a declarat satisfacţia pentru că instituţia pe care o conduce a putut oferi spitalelor consultanţă pentru atragerea de fonduri. Finanţate în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, proiectele vizează creşterea capacităţii instituţiilor medicale de a gestiona criza sanitară COVID-19. O parte din dotări au ajuns deja la cele două spitale. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 671, Ultimul acces: 2026-10-22 04:55:04
|
Timp total: 0.04s...
[]:1