O familie locuieşte în casă nouă ridicată cu sprijinul Parohiei Sf. Trei Ierarhi din Iaşi[2020-09-09]de Iulian DumitraşcuO familie cu posibilităţi materiale reduse din satul ieşean Poiana cu Cetate a primit cheile unei case noi. Locuinţa a fost ridicată cu sprijinul comunităţii parohiale „Sfântul Proroc Daniel” din Iaşi, la iniţiativa Părintelui Ioan Chirvasă. Clericul a aflat de situaţia în care se află familia respectivă şi a decis, împreună cu credincioşii din parohia pe care o păstoreşte, să le vină în ajutor. „Am reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să construim această casă pentru o familie cu posibilităţi materiale reduse, alcătuită din cinci membri, care locuia în condiţii improprii. Astfel, cu sprijinul mai multor credincioşi ai parohiei noastre, am reuşit să ne ducem planul la bun sfârşit – o casă care să ofere condiţii normale de trai membrilor ei”. „Nu aş fi fost alături de ei, dacă nu aş fi văzut cum mama încearcă să le ofere copiilor tot ceea ce poate, astfel încât să nu le lipsească ceva, însă cu foarte mari eforturi. De-a lungul timpului, am ajutat mai multe familii de aici cu pachete de alimente, însă cea căreia i-am construit un nou acoperiş deasupra capului este cea mai în nevoie”. „Casa are trei camere, o baie şi un hol, fiind construită în doar trei luni. Slavă lui Dumnezeu pentru toate şi ne bucurăm că am putut face o bucurie pe timp de pandemie”, a mărturisit Părintele Ioan Chirvasă. Noua locuinţă a fost sfinţită zilele trecute în prezenţa membrilor familiei şi a mai multor locuitori ai satului Poiana cu Cetate. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1091, Ultimul acces: 2026-10-24 06:36:36
|
Timp total: 0.04s...
[]:1