Noul vicerector al Seminarului din Oradea[2020-09-09]În cadrul Sfintei Liturghii celebrate de către pr. Anton Cioba, rectorul Seminarului orădean în biserica Seminarului, în sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie 2020), a fost anunţat noul vicerector al Seminarului Sfinţii Vasile, Grigore şi Ioan din Oradea, în persoana ipodiaconului Giusepe Iustin Ghiurca. Făcând referire la rolul pe care Sfânta Fecioară Maria, mama Bisericii, îl are pentru fiecare credincios, părintele rector a subliniat importanţa şi necesitatea ca fiecare dintre noi să se abandoneze planului divin, încrezându-se în totalitate Maicii Sfinte care, în virtutea Maternităţii Sale, ne ocroteşte şi ne conduce la Fiul Său.Având în vedere încheierea misiunii fr. Florin Bode ca vicerector al seminarului nostru, părintele rector i-a mulţumit acestuia pentru activitatea desfăşurată de-a lungul celor şase ani în cadrul seminarului ca formator şi vicerector, atât în numele Preasfinţitului Virgil cât şi al său personal, dar şi al celor care în acest timp i-au fost seminarişti. Urându-i mult succes şi binecuvântări în noua sa misiune în biserică dar şi în noua familie, i-a oferit în dar o statuie a Maicii Sfinte de la Fatima, încredinţându-l ocrotirii Preacuratei. De asemenea, prezentându-l comunităţii pe noul vicerector – fr. Giusepe Ghiurca, părintele rector i-a oferit acestuia un crucifix, care să-i amintească întotdeauna de centralitatea lui Cristos în viaţa creştină în general dar şi ca semn al misiunii de formare a viitorilor preoţi ai lui Cristos. Fr. Giusepe Iustin Ghiurcă este originar din parohia Ştei, jud. Bihor. A absolvit Seminarul Teologic din Oradea în anul 2017, urmând apoi specializarea în Teologie Dogmatică la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma, perioadă în care a fost alumn al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma. A revenit în ţară în primăvara acestui an, iar de atunci a desfăşurat diferite activităţi pastorale în Eparhia de Oradea. Amintindu-ne de consacrarea Seminarului nostru Inimii Neprihănite a Fecioarei Maria, făcută în luna mai a anului 2018 de către PS Virgil Bercea, invocăm din nou mijlocirea Mamei noastre cereşti, Preacurata Fecioară Maria, asupra comunităţii Seminarului nostru, rugând-o să mijlocească pentru noi harurile de care avem nevoie pentru a deveni preoţi după Inima lui Isus! Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 759, Ultimul acces: 2026-10-23 15:31:31
|
Timp total: 0.03s...
[]:1