IPS Ioachim: Să nu abandonăm principiile sănătoase pe care se întemeiază familia şi să facem legi care să o ocrotească[2020-09-10]de Ştefana TotorceaArhiepiscopul Romanului şi Bacăului a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, în care vorbeşte despre valorile familiei naturale şi nevoia de a le promova şi proteja atât în viaţa cotidiană, cât şi prin legi adecvate. „Trei valori fundamentale susţin coloana vertebrală a unui neam şi-i asigură continuitatea istorică: familia, şcoala şi Biserica”, scrie Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim. „Naşterea într-o familie, formarea în cadrul şcolii şi împlinirea ca fiinţă umană prin comuniunea de iubire cu Dumnezeu sunt etapele devenirii omului şi desăvârşirii sale ca fiind cea mai luminată fiinţă din creaţie.” Ierarhul trece în revistă provocările cu care se confruntă familia după căderea comunismului: migraţia, divorţul, abandonul familial, noile modele de convieţuire „importate” din alte ţări şi sărăcia. Din toate acestea, scrie ierarhul, numai „întoarcerea la principiile sănătoase de viaţă, pe care le-am moştenit şi în care cei mai mulţi dintre noi au avut privilegiul de a se naşte, ne mai poate salva”. În ciuda tuturor provocărilor cu care se confruntă familia, avem nevoie să nu abandonăm aderarea la principiile sănătoase pe care ea s-a clădit de milenii, precizează arhiepiscopul. „Să nu lăsăm tăvălugul scăpat de sub control al istoriei recente să ne niveleze conştiinţele, să facem apel la raţiune, să gândim matur, să nu aruncăm în derizoriu familia, ca instituţie fundamentală a omenirii”, scrie el. „Să nu fim egoişti gândind doar la ceea ce ne priveşte pe noi, dar nici nepăsători, indiferenţi sau neutri la cum este înţeleasă ideea de familie contemporană şi la cum se încearcă impunerea diferitelor alternative sau paradigme de vieţuire în comun.” El ne pune înainte gândirea în perspectivă, grija pentru ceilalţi, pentru viitor. „Nimic nu poate înlocui dragostea unei mame care se jertfeşte aducând pe lume un copil, iar dacă noi ne-am bucurat de acest drept şi privilegiu să gândim şi la generaţiile viitoare, la bucuria şi fericirea copiilor încă nenăscuţi, la dreptul la normalitate garantat de însăşi natura umană”, scrie ierarhul. Acesta este şi o datorie de recunoştinţă faţă de cei care ne-au dat viaţă: „Responsabilitatea creării unui mediu optim şi natural perpetuării vieţii în lume şi grija părintească pentru cei cărora le-am dat viaţă, sunt modul concret de a mulţumi mamelor noastre pentru că ne-au educat şi ocrotit în mediul familial, pentru că s-au jertfit spre binele nostru, că au ales să ne nască şi să-şi împlinească în felul acesta vocaţia sublimă de a fi cele prin care Dumnezeu perpetuează viaţa pe pământ”. În acest scop, Biserica rămâne cel mai puternic sprijin pentru familie şi pentru apărarea valorilor şi atitudinilor pe care aceasta se zideşte, precizează Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. În contextul Anului omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor, sărbătoarea Sfinţilor şi Dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana „ne oferă posibilitatea de a conştientiza, aprecia şi cultiva într-un mod aparte valorile care sunt strâns legate de familie, meditând la împlinirea vocaţiei de părinţi, la ocrotirea familiei pe care Dumnezeu a aşezat-o garantă a perpetuării darului vieţii, la educaţia aleasă a copiilor încredinţaţi de Dumnezeu, precum şi la cinstirea părinţilor care i-au născut şi i-au crescut”. Acest an omagial este prilej să arătăm „că dorim ceea ce este mai bine pentru copiii noştri, că respectăm memoria înaintaşilor, care au murit luptând pentru familiile lor, pentru valorile curate şi sănătoase care au constituit întotdeauna fiinţa acestui neam”, adaugă ierarhul. Prin decizia de a ocroti familia şi valorile fundamentale care o reprezintă demonstrăm „că ştim să alegem din patrimoniul valorilor europene şi universale ceea ce este frumos şi înălţător, promovând ceea ce este definitoriu pentru oamenii de pretutindeni şi dintotdeauna”. Părintele Arhiepiscop îşi încheie mesajul făcând apel la conducători, îndemnându-i „să ocrotească familia şi pe prunci prin legi bine întocmite, care să protejeze căsătoria dintre bărbat şi femeie, să-i ofere siguranţă, perspectivă şi sprijin material”. Dumnezeu să binecuvânteze şi să ocrotească toţi părinţii şi copiii lumii! Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 714, Ultimul acces: 2026-10-23 02:55:07
|
Timp total: 0.04s...
[]:1