Cum şi de ce să devii membru ASCOR Bucureşti. Ultimele zile de înscriere - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Cum şi de ce să devii membru ASCOR Bucureşti. Ultimele zile de înscriere

[2020-09-30]
de Iulian Dumitraşcu

Tinerii care doresc să se alăture Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) – Bucureşti, cea mai veche asociaţie studenţească post-decembristă din România, şi să se implice activ în promovarea credinţei ortodoxe în mediul universitar şi preuniversitar se pot înscrie până în 2 octombrie 2020.
Valorile asumate de ASCOR sunt credinţa, familia şi neamul, iar scopul este căutarea frumosului divin (filo-kalos = iubirea de frumos dumnezeiesc) în orice aspect al vieţii.
„Fie că ne rugăm împreună, participăm la slujbele Paraclisului Universitar Sfântul Nicolae – Ghica sau mergem la teatru, cântăm muzică folk în parc, organizăm agape la sediul nostru, cu proiecţii de filme ori dezbateri, încercăm să cultivăm această iubire de frumos divin şi să devenim buni creştini în societate, spre folosul aproapelui şi spre mântuirea noastră”, au transmis reprezentanţii ASCOR Bucureşti.
Cei care sunt interesaţi pot afla mai multe lucruri despre activitatea ASCOR Bucureşti pe pagina de Facebook. Videoclipurile cu voluntarii activi pot fi urmărite pe hashtag-ul #unminutdeASCOR.
Procedura de înscriere presupune:
Completarea formularului de înscriere;
Participarea la o întâlnire cu membrii asociaţiei, pentru o primă interacţiune;
Marea Întâlnire ASCOR, adică Adunarea Generală a membrilor asociaţiei, vechi şi noi, pentru a stabili programul de activităţi aferent acestui an universitar.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 674, Ultimul acces: 2026-10-24 18:05:08