Sinteza scrisorii enciclice „Fratelli tutti” a Papei Francisc despre fraternitatea şi prietenia socială (I) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri
Ştiri de azi
Ştiri Actuale
Arhiva Ştiri 2026
Arhiva Ştiri 2025
Arhiva Ştiri 2024
Arhiva Ştiri 2023
Arhiva Ştiri 2022
Arhiva Ştiri 2021
Arhiva Ştiri 2020
Arhiva Ştiri 2019
Arhiva Ştiri 2018
Arhiva Ştiri 2017
Arhiva Ştiri 2016
Arhiva Ştiri 2015
Arhiva Ştiri 2014
Arhiva Ştiri 2013
Arhiva Ştiri 2012
Arhiva Ştiri 2011
Arhiva Ştiri 2010
Arhiva Ştiri 2009
Arhiva Ştiri 2008
Arhiva Ştiri 2007
Arhiva Ştiri 2006
Arhiva Ştiri 2005
Arhiva Ştiri 1935
Top Toate Ştirile
Top Ştiri Actuale
Ştiri necitite
Sugeraţi Ştiri
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sinteza scrisorii enciclice „Fratelli tutti” a Papei Francisc despre fraternitatea şi prietenia socială (I)

[2020-10-04]
Care sunt marile idealuri dar şi căile care pot fi parcurse concret pentru cel care vrea să construiască o lume mai dreaptă şi fraternă în propriile relaţii zilnice, în social, în politică, în instituţii? Aceasta este întrebarea la care intenţionează să răspundă, în mod deosebit, „Fratelli tutti”: Papa o defineşte o „Enciclică socială” (6) care împrumută titlul de la „Îndemnurile” Sfântului Francisc de Assisi, care folosea acele cuvinte „pentru a se adresa tuturor fraţilor şi surorilor şi a le propune o formă de viaţă cu gust de Evanghelie” (1). Sărăcuţul „nu făcea războiul dialectic impunând doctrine, ci el comunica iubirea lui Dumnezeu”, scrie Papa, şi „a fost un părinte rodnic care a provocat visul unei societăţi fraterne” (2-4). Enciclica tinde să promoveze o aspiraţie mondială la fraternitatea şi la prietenia socială. Pornind de la apartenenţa comună la familia umană, de la a ne recunoaşte fraţi pentru că suntem fii ai unui Creator unic, toţi în aceeaşi barcă, aşadar toţi având nevoie să conştientizăm că într-o lume globalizată şi interconectată ne putem salva numai împreună. Motiv inspirator citat de mai multe ori este Documentul despre fraternitatea umană semnat de Papa Francisc şi de marele imam de Al-Azhar în februarie 2019.

Fraternitatea trebuie promovată nu numai prin cuvinte, ci în fapte. Fapte care se concretizează în „politica mai bună”, aceea care nu este supusă intereselor finanţelor, ci în slujba bunului comun, în măsură să pună în centru demnitatea fiecărei fiinţe umane şi să asigure loc de muncă tuturor, pentru ca fiecare să poată dezvolta capacităţile proprii. O politică, departe de populisme, care să ştie să găsească soluţii la ceea ce atentează împotriva drepturilor umane fundamentale şi care să tindă la eliminarea în mod definitiv a foamei şi a traficului de persoane. În acelaşi timp, Papa Francisc subliniază că la o lume mai dreaptă se ajunge promovând pacea, care nu este numai lipsă a războiului, ci o adevărată operă „artizanală” care implică pe toţi. Legate cu adevărul, pacea şi reconcilierea trebuie să fie „pro-active”, să tindă la dreptatea prin dialog, în numele dezvoltării reciproce. De aici derivă condamnarea pe care Pontiful o face faţă de război, „negare a tuturor drepturilor” şi care nu mai poate fi gândit nici într-o ipotetică formă „dreaptă”, pentru că de acum armele nucleare, chimice şi biologice au repercusiuni enorme asupra civililor nevinovaţi. Este puternică şi refuzarea pedepsei cu moartea, definită „inadmisibilă”, şi este centrală referinţa la iertare, legată de conceptul de amintire şi de dreptare: a ierta nu înseamnă a uita, scrie Pontiful, nici a renunţa la apărarea propriilor drepturi pentru a păstra propria demnitate, dar al lui Dumnezeu. Pe fundalul enciclicei este pandemia de Covid-19 care – revelează Papa Francisc – „a intrat năvalnic în manieră neaşteptată chiar în timp ce scriam această scrisoare”. Însă urgenţa sanitară globală a folosit pentru a demonstra că „nimeni nu se salvează singur” şi că într-adevăr a venit ora de „a vis ca o umanitate unică” în care suntem „toţi fraţi” (7-8).
Probleme globale cer acţiuni globale, nu spus „culturii zidurilor”
Deschisă de o scurtă introducere şi împărţită în opt capitole, enciclica adună – aşa cum explică Papa însuşi – multe din reflecţiile sale despre fraternitatea şi prietenia socială, situate însă „într-un context mai amplu” şi integrate de „numeroase documente şi scrisori” trimise Papei Francisc de „atâtea persoane şi grupuri din toată lumea” (5). În primul capitol, „Umbrele unei lumi închise”, documentul se opreşte asupra multelor deformări din perioada contemporană: manipularea şi deformarea conceptelor precum democraţie, libertate, dreptate; pierderea simţului socialului şi al istoriei; egoismul şi dezinteresul faţă de bunul comun; prevalenţa unei logici de piaţă întemeiate pe profit şi cultura rebutului; şomajul, rasismul, sărăcia; disparitatea drepturilor şi aberaţiile sale precum sclavia, traficul de persoane, femeile subjugate şi apoi forţate să avorteze, traficul de organe (10-24). Este vorba de probleme globale care cer acţiuni globale, subliniază Papa, lansând alarma şi împotriva unei „culturi a zidurilor”, care favorizează proliferarea mafiilor, alimentate de frică şi singurătate (27-28). În afară de aceasta, astăzi se întâlneşte o deteriorare eticii (29) la care contribuie, într-un anumit mod, mass-media care fărâmiţează respectarea celuilalt şi elimină orice pudoare, creând cercuri virtuale izolate şi auto referenţiale, în care libertatea este o iluzie şi dialogul nu este constructiv (42-50).
Iubirea construieşte punţi: exemplul bunului samaritean
Totuşi, la atâtea umbre enciclica răspunde cu un exemplu luminos, făuritor de speranţă, cel al bunului samaritean. Acestei figuri îi este dedicat al doilea capitol, „Un străin pe drum”, în care Papa subliniază că, într-o societate bolnavă care întoarce spatele la durere şi care este „analfabetă” în îngrijirea celor slabi şi a celor fragili (64-65), toţi suntem chemaţi – exact ca bunul samaritean – să devenim aproapele celuilalt (81), depăşind prejudecăţi, interese personale, bariere istorice sau culturale. De fapt, toţi suntem coresponsabili în construirea unei societăţi care să ştie să includă, să integreze şi să ridice pe cel care a căzut sau este suferind (77). Iubirea construieşte punţi şi noi „suntem făcuţi pentru iubire” (88), adaugă Papa, îndemnându-i îndeosebi pe creştini să îl recunoască pe Cristos pe faţa fiecărui exclus (85). Principiul capacităţii de a iubi după „o dimensiune universală” (83) este reluat şi în al treilea capitol, „A gândi şi a genera o lume deschisă”: în el, Papa Francisc ne îndeamnă „să ieşim din noi înşine” pentru a găsi în ceilalţi „o creştere a fiinţei” (88), deschizându-ne la aproapele după dinamismul carităţii care ne face să tindem spre „comuniunea universală” (95). În fond – aminteşte enciclica – statura spirituală a vieţii umane este definită de iubirea care „este mereu pe primul loc” şi ne face să căutăm ceea ce este mai bun pentru viaţa celuilalt, departe de orice egoism (92-93).
Drepturile nu au graniţe, este nevoie de etica relaţiilor internaţionale
Aşadar, o societate fraternă va fi aceea care promovează educaţia la dialog pentru a înfrânge „virusul individualismului radical” (105) şi pentru a permite tuturor să dea ceea ce au mai bun în ei. Pornind de la ocrotirea familiei şi de la respectul faţă de „misiunea sa educativă primară şi indispensabilă” (114). Îndeosebi, două sunt „instrumentele” pentru a realiza acest tip de societate: bunăvoinţa, adică voinţa concretă a binelui celuilalt (112), şi solidaritatea care are grijă de fragilităţi şi se exprimă în slujirea faţă de persoane şi nu faţă de ideologii, luptând împotriva sărăciei şi a inegalităţilor (115). Dreptul de a trăi cu demnitate nu poate să fie negat nimănui, mai afirmă Papa, şi pentru că drepturile sunt fără graniţe, nimeni nu poate să fie exclus, făcând abstracţie de locul unde s-a născut (121). În această optică, Pontiful aminteşte şi de a ne gândi la „o etică a relaţiilor internaţionale” (126), pentru că fiecare ţară este şi a străinului şi bunurile din teritoriu nu se pot nega celui care are nevoie şi provine dintr-un alt loc. Aşadar, dreptul natural la proprietatea privată va fi secundar faţă de principiul destinaţiei universale a bunurilor create (120). Enciclica face o subliniere specifică şi pentru problema datoriei externe: rămânând neatins principiul că ea trebuie plătită, se doreşte totuşi ca aceasta să nu compromită creşterea şi subzistenţa ţărilor mai sărace (126).
Migranţii: guvernare globală pentru proiecte pe termen lung
În schimb, temei migraţiilor este dedicată în parte al doilea şi întregul capitol al patrulea, „O inimă deschisă la întreaga lume”: cu „vieţile lor sfâşiate” (37), fugind de războaie, persecuţii, catastrofe naturale, traficanţi fără scrupule, smulşi din comunităţile lor de origine, migranţii trebuie primiţi, protejaţi, promovaţi şi integraţi. Trebuie evitate migraţiile nenecesare, afirmă Pontiful, creând în ţările de origine posibilităţi concrete de a trăi cu demnitate. Însă, în acelaşi timp, trebuie respectat dreptul de a căuta în altă parte o viaţă mai bună. În ţările destinatare, echilibrul just va fi acela între progejarea drepturilor cetăţenilor şi garanţia de primire şi asistenţă faţă de migranţi (38-40). În mod specific, Papa indică unele „răspunsuri indispensabile” mai ales pentru cel care fuge de „crize umanitare grave”: a mări şi a simplifică acordarea de vize; a deschide coridoare umanitare; a asigura găzduiri, siguranţă şi servicii esenţiale; a oferi posibilităţi de muncă şi formare; a favoriza reîntregirile familiale; a-i proteja pe minori; a garanta libertatea religioasă şi a promova inserarea socială. De la Papa şi invitaţia de a stabili, în societate, conceptul de „cetăţenie deplină”, renunţând la folosirea discriminată a termenului „minorităţi” (129-131). Ceea ce este nevoie mai ales – se citeşte în document – este o guvernare globală, o colaborare internaţională pentru migraţii care să demareze proiecte pe termen lung, mergând dincolo de fiecare urgenţă (132), în numele unei dezvoltări solidare a tuturor popoarelor care să fie bazat pe principiul gratuităţii. În acest mod, ţările vor putea gândi ca „o familie umană” (139-141). Celălalt care este diferit de noi este un dar şi o îmbogăţire pentru toţi, scrie Papa Francisc, pentru că diferenţele reprezintă o posibilitate de creştere (133-135). O cultură sănătoasă este o cultură primitoare care ştie să se deschidă la celălalt, fără a renunţa la ea însăşi, oferindu-i ceva autentic. Ca într-un poliedru – imagine îndrăgită de Pontif – totul este mai mult decât fiecare parte, însă fiecare dintre ele este respectată în valoarea sa (145-146).
Politica, una din formele cele mai preţioase ale carităţii
Tema celui de-al cincilea capitol este „Cea mai bună politică”, adică aceea care reprezintă una dintre cele mai preţioase forme ale carităţii deoarece este în slujba bunului comun (180) şi cunoaşte importanţa poporului, înţeles drept categorie deschisă, disponibilă la confruntare şi la dialog (160). Într-un anumit sens, acesta este popularismul indicat de Papa Francisc, căruia i se contrapune acel „populism” care ignoră legitimitatea noţiunii de „popor”, atrăgând consensuri pentru a-l instrumentaliza în slujba proprie şi hrănind egoisme pentru a creşte propria popularitate (159). Însă cea mai bună politică este şi aceea care protejează munca, „dimensiune a vieţii sociale la care nu se poate renunţa” şi încearcă să asigure tuturor posibilitatea de a dezvolta propriile capacităţi (162). Ajutorul cel mai bun pentru un sărac, explică Pontiful, nu este numai banul, care este un remediu provizoriu, ci faptul de a-i permite o viaţă demnă prin activitatea de muncă. Adevărata strategie anti-sărăcie nu tinde pur şi simplu să îi contracareze sau să îi facă inofensivi pe cei nevoiaşi, ci să îi promoveze în optica solidarităţii şi subsidiarităţii (187). În afară de aceasta, misiunea politicii este să găsească o soluţie la tot ceea ce atentează împotriva drepturilor umane fundamentale, cum ar fi excluderea socială; traficul de organe, ţesuturi, arme şi droguri; exploatarea sexuală; munca de sclav; terorismul şi crima organizată. Este puternic apelul Papei de a elimina în mod definitiv traficul de persoane, „ruşine pentru omenire”, şi foamea, deoarece ea este „criminală” pentru că alimentaţia este „un drept inalienabil” (188-189). (material tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru InfoSapientia.ro)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 692, Ultimul acces: 2026-10-21 17:34:34