Inaugurarea Centenarului Franciscan[2023-01-10]O delegaţie a Ordinului Fraţilor Minori Conventuali s-a aflat la Greccio (Rieti), în ziua de 7 ianuarie 2023, cu prilejul deschiderii oficiale a Centenarului Franciscan, care începând de anul acesta şi până în anul 2026 va celebra diferite aniversări privitoare la Sfântul Francisc din Assisi. La sărbătoarea inaugurală au putut participa doar câteva persoane (pentru mai multe informaţii puteţi accesa site-ul dedicat Centenarului: www.centenarifranciscani.org) din pricina mărimii Sanctuarului.Ca atare, din delegaţia Ordinului Fraţilor Minori Conventuali au făcut parte unsprezece novici de la Assisi, însoţiţi de fr. Vincenzo Esposito, Magistru de noviciat, apoi de fr. Giulio Cesareo şi fr. Jorge Rolando Fernández, tot de la Asisi, iar de la Roma, de fr. Giovanni Voltan, Asistent general FIMP (Federația Inter-Mediteraneeană a Miniştrilor Provinciali) şi de fr. Alejandro Palacios Vásquez, care s-au alăturat Ministrului general, fr. Carlos Trovarelli. Au mai fost prezenţi toţi ceilalţi Miniştri ai Familiei Franciscane, fiecare cu propria delegaţie, respectiv Miniştrii generali: fr. Massimo Fusarelli OFM, fr. Roberto Genuin OFMCap, fr. Amando Trujillo TOR, Tibor Kauser OFS, în timp ce Conferinţa Internaţională a Fraţilor şi Surorilor aparţinând celui de-al Treilea Ordin Regular (CFI-TOR) a fost reprezentată de sr. Daisy Kalamparamban. La ora 11.00, celebrarea multilingvă, prezidată de Ministrul provincial al Provinciei „Sf. Bonaventura” OFM, fr. Luciano de Giusti, a evocat memoria celor 800 de ani cu privire la anul 2023, anume Regula confirmată şi Crăciunul de la Greccio; la final a avut loc procesiunea până la grota unde se află ieslea dorită de Sfântul Francisc la Crăciunul din anul 1223, pentru a vedea cu ochii trupului greutăţile îndurate de pruncul Isus prin întruparea Sa, aşa cum ne relatează fr. Toma de Celano în prima sa biografie. La sfârşitul celebrării, participanţii s-au oprit la centrul de primire OFM din apropiere, unde Provincia „Sf. Bonaventura” a oferit prânzul tuturor delegaţiilor. Trebuie subliniată, plecând de la acest eveniment inaugural, bunăvoinţa muncii depuse împreună la nivelul Familiei Franciscane, prin diferitele Comitete care vor însoţi îndelungatul Centenar (2023-2026). Principalele evenimente pot fi urmărite, dar şi multe altele, pe site-ul menţionat anterior creat pentru Centenar. De asemenea, acesta este un semn al voinţei de a colabora în cadrul Familiei Franciscane şi al dorinţei de a nu face din aniversările dedicate Sfântului Francisc o amintire nostalgică sau triumfalistă, ci un prilej de a ne reînsuşi carisma proprie în termeni de convertire existenţială. (material semnat de fr. Giovanni Voltan pentru OFMConv.net şi tradus pe OFMConv.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 758, Ultimul acces: 2026-10-19 07:43:13
|
Timp total: 0.04s...
[]:1