Papa Francisc s-a întâlnit cu preşedintele Guillermo Lasso al Ecuadorului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc s-a întâlnit cu preşedintele Guillermo Lasso al Ecuadorului

[2023-01-21]
Vatican Media
Sâmbătă dimineaţă, 21 ianuarie 2023, în Palatul Apostolic din Vatican, Papa Francisc l-a primit în audienţă pe preşedintele Republicii Ecuador, Excelenţa Sa domnul Guillermo Lasso Mendoza, care s-a întâlnit ulterior cu Eminenţa Sa Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, însoţit de Excelenţa Sa Arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar pentru relaţiile cu statele şi cu organizaţiile internaţionale. Informaţia provine din comunicatul biroului de presă al Vaticanului.

În timpul discuţiilor cordiale, care au avut loc la secretariatul de stat, a fost exprimată aprecierea pentru contribuţia oferită de Biserică în domeniile educaţiei, sănătăţii, promovării valorilor umane şi spirituale, precum şi în domeniul activităţilor caritabile, subliniindu-se importanţa unui dialog sincer şi continuu între Biserică şi stat pentru a face faţă schimbărilor fundamentale din societate. În plus, a avut loc un schimb de opinii fructuos cu privire la situaţia politică şi socială din regiune, cu atenţie la eforturile care vizează stimularea dezvoltării şi promovarea păcii, iar părţile s-au concentrat asupra unor chestiuni de interes comun, cum ar fi protecţia vieţii, îngrijirea copiilor, reforma sistemului penitenciar, respectarea populaţiilor indigene şi a culturii lor, precum şi protecţia mediului înconjurător.
77% din populaţia Ecuadorului este catolică. Conferinţa Episcopală din această ţară reuneşte patru provincii ecleziale, fiecare condusă de Arhiepiscopul Mitropolit al Arhidiecezei, toate având în total 14 Dieceze sufragane. Mai există opt Vicariate apostolice şi un Ordinariat militar. Arhiepiscopul Mitropolit de Quito este primatul Ecuadorului, Quito fiind capitala ţării.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 701, Ultimul acces: 2026-10-19 05:29:58