Cardinal Zenari: Diviziunile trebuie depăşite pentru a ajuta sirienii loviţi de cutremur[2023-02-09]foto: Vatican MediaObservaţi frica supravieţuitorilor, scenele de moarte şi de devastare şi sancţiunile care blochează ajutoarele. Apoi, vedeţi strigătul disperat al oamenilor care întreabă: „După bombe, de ce aceasta?” Cardinalul Mario Zenari, Nunţiul Apostolic în Siria, a sosit marţi dimineaţă la Alep, unul dintre oraşele afectate de cutremurul care a devastat zone întregi din nordul Siriei şi din sud-estul Turciei. „(Am călătorit) 400 de km (de la Damasc) cu maşina şi am ajuns târziu…”, a declarat el pentru Vatican News, care a reuşit să îl contacteze pe telefonul mobil. Linia era instabilă. „În mod normal, durează aproximativ 3 ore. A fost mult mai mult pentru că drumul este acoperit de zăpadă, este foarte frig. De asemenea, a trebuit să încetinesc pentru că aveam o «bombă» în portbagaj, adică butoaie de benzină, care se găsesc cu greu aici”, a explicat el. – Eminenţă, ce aţi văzut când aţi ajuns în Alep? – Cum am intrat în oraş am văzut marea moschee cu cele patru minarete la pământ. Apoi biserica franciscanilor, şi acolo cornişele erau căzute, pereţii sunt crăpaţi şi aşa mai departe. Am întâlnit oameni în faţa caselor lor care mi-au spus că mulţi s-au adăpostit în unităţile noastre religioase. Ei trăiesc, dorm şi mănâncă în comunităţile creştine şi catolice. Unele au până la 500 de persoane… Poţi simţi cu adevărat frica oamenilor, sunt şocaţi de cutremur şi sunt categorici în a nu vrea să se întoarcă în casele lor, care sunt deja deteriorate de război. Nu sunt deloc în siguranţă, există riscul ca să se prăbuşească în orice moment. – Ce scenă sau poveste v-a impresionat cel mai mult? – Am vorbit cu un Episcop emerit care a supravieţuit în mod miraculos. Locuia într-un apartament şi avea cu el un secretar, un preot de aproximativ 50 de ani. Partea în care locuia Episcopul a rămas în picioare, în timp ce cealaltă s-a prăbuşit. Am văzut cu ochii mei dărâmăturile, preotul a murit sub ele… (Aceste clădiri) sunt nesigure, au fost deja deteriorate de anii de război. – Ce înseamnă acum tragedia cutremurului pentru sirieni? – După cum ştie toată lumea, Alep este considerat un „oraş martir”. Îmi amintesc încă de decembrie 2016: ningea abundent, ca acum, şi mii de oameni au fost nevoiţi să fugă din calea luptelor. Acum, aceiaşi oameni se întreabă: „De ce a trebuit să ni se întâmple şi nouă?” Şi preoţii şi persoanele consacrate sunt cei care îşi pun această întrebare: „Am fost sub bombe, au fost rebeli, acum de unde vine această catastrofă?” Sunt întrebări la care este greu de răspuns… În plus, toată Siria se afla deja sub ceea ce eu numesc „o altă bombă”, bomba sărăciei. 90% din populaţie, conform statisticilor Naţiunilor Unite, trăieşte sub pragul sărăciei. Aşadar, am avut mai întâi bombele reale, apoi tot felul de arme, sărăcia, iar acum acest mare cutremur… La toate acestea se adaugă o tragedie în tragedie: cea a sancţiunilor care, potrivit martorilor locali, blochează trecerea ajutoarelor… Sper că există un pic de bun simţ şi umanitate. În primul rând la nivel naţional: din păcate, războiul nu s-a terminat, dar aş dori ca toate conflictele şi animozităţile să fie lăsate deoparte şi ca aceşti bieţi oameni să fie priviţi cu un simţ al umanităţii. Apoi, la nivel internaţional: ceea ce este necesar este clar şi este urgent să ajutăm aceşti oameni care au nevoie, dincolo de diviziunile politice. Acesta va fi un test de umanitate pentru comunitatea internaţională şi în interiorul Siriei. – Ce poate face Biserica acum? – Biserica din Siria a fost deja implicată în activitatea umanitară. Anul trecut, Biserica Catolică a organizat o conferinţă cu tema „Biserica, o casă de caritate – Sinodalitate şi coordonare”. În urmă cu câteva luni, Adunarea Episcopilor Catolici a înfiinţat o comisie episcopală pentru o muncă mai coordonată. Aşadar, lucrăm la viteză maximă în acest sector şi încercăm să dobândim mai multă experienţă şi competenţă profesională. Mai presus de toate, se lucrează pentru a se asigura că cele cinci pâini şi doi peşti sunt distribuite în mod egal şi în cel mai bun mod posibil. – Cât timp veţi rămâne în Alep? – Până joi (9 februarie, n.r.). Trebuie să vizitez locuri şi comunităţi şi, în plus, aşa cum am spus, trebuie să coordonăm ajutorul. Există multă solidaritate, dar trebuie gestionată cu inima şi cu competenţă profesională. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 494, Ultimul acces: 2026-10-17 03:44:07
|
Timp total: 0.04s...
[]:1