Cel mai cunoscut protopsalt nemţean al secolului trecut a plecat la Domnul în urmă cu 50 de ani[2023-02-10]de Sorin IoniţePe 10 februarie 2023 s-au împlinit cincizeci de ani de la mutarea în veşnicie a celui mai cunoscut protopsalt nemţean din secolul trecut, Arhimandritul Victor Ojog. Originar din părţile Bacăului, comuna Coloneşti, părintele Ojog s-a născut în data de 13 noiembrie 1909, de sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur. Nu ştim dacă excela prin predică dar, se pare, sfântul cinstit în ziua sa de naştere i-a rânduit o „voce de aur” pe care şi-a pus-o în slujba înfrumuseţării vieţii liturgice a Bisericii, detaliază Arhim. Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia-Neamţ, într-un articol documentar publicat pe Doxologia. Victor Ojog a rămas orfan când nici nu împlinise 15 ani şi a hotărât să se călugărească, intrând în obştea Mănăstirii Neamţ în primăvara lui 1924. A fost tuns în monahism la 18 mai 1932 de către Episcopul Nicodim Munteanu, pe atunci stareţ al Mănăstirii Neamţ. După o săptămână, pe 22 mai, a fost hirotonit diacon. Dragostea pentru muzică a dobândit-o în obştea mănăstirii, unde a şi învăţat primele noţiuni de psaltichie. Văzând râvna tânărului diacon, stareţul lavrei l-a trimis pe ierodiaconul Victor Ojog să urmeze cursurile Academiei de Muzică Bisericească din Bucureşti. Între profesorii înaltei instituţii muzicale se numărau Episcopul Tit Simedrea – Liturgică; I. Popescu-Pasărea – Muzică psaltică; Gheorghe Cucu – Armonie, Contrapunct, Compoziţie corală şi Dirijat; Ioan D. Chirescu – Muzică psaltică şi Solfegiu. Între primele serii de absolvenţi, amintim pe: Gh. Comişel, Anton Uncu, Jean Bănescu, Victor Ojog, Kiril Popescu şi alţii. Întors în obştea Neamţului, Nicodim Munteanu, între timp ales Mitropolit al Moldovei, l-a hirotonit ieromonah, în 23 mai 1939, iar după un an, pe 18 iulie, aceleaşi arhiereu, devenit al doilea Patriarh al României, l-a hirotesit protosinghel. Hirotesia în arhimandrit a avut loc în 1945, fiind oficiată tot de Patriarhul Nicodim. După un an, în 1946, Patriarhul Nicodim l-a numit pe Arhimandritul Victor Ojog consilier în Comitetul de administraţie al Mănăstirii Neamţ, după ce împlinise şi alte ascultări deosebit de importante: mare eclesiarh şi egumen. Concomitent cu ascultările de la mănăstire, arhimandritul Victor Ojog a trudit şi ca profesor de Muzică Psaltică la Seminarul Teologic din proximitatea Mănăstirii Neamţ, aducându-şi obolul la formarea multor generaţii de preoţi şi cântăreţi bisericeşti. Ca profesor, părintele Ojog a alcătuit un Anastasimatar despre care el însuşi spunea că a fost prelucrat după Dimitrie Suceveanu (1943), antologie de cântări folosită şi astăzi de bunii cunoscători ai muzicii psaltice. Am cunoscut personal pe câţiva din elevii săi, relatează Arhim. Mihail Daniliuc, amintind pe ierodiaconul Victorin Moraru de la Schitul Vovidenia, care a studiat muzica în perioada anilor 1950- 1954, la rându-i un bun cunoscător al notaţiei psaltice. Venerabilul părinte profesor universitar dr. Mihai Vizitiu din Târgu Neamţ, care în anii de seminar a învăţat Muzica Psaltică cu Arhimandritul Victor Ojog, depune mărturie şi astăzi despre alesele calităţi vocale şi didactice ale remarcabilului său profesor, neuitând nicicând timbrul vocii sale deosebite, alături de alţi mari protopsalţi ai Lavrei nemţene din vremea anilor 1950 ca Neofit Lăzărică sau Emilian Merlescu. Prigonit de regimul comunist Începând cu 1956, viaţa părintelui Ojog a început o mare şi grea „Golgotă”. Organele de Securitate l-au acuzat de legionarism şi luptă împotriva noului regim politic instaurat în ţară. Din rapoartele Biroului de Securitate din Târgu Neamţ aflăm acuzaţiile aduse: în anii 1939-1940 a organizat cluburi legionare în mănăstire, iar după instaurarea regimului comunist asculta posturi de radio reacţionare, difuzând prin mănăstire şi pe la Seminar informaţii potrivnice conducerii ţării”. Iniţial, a fost transferat slujitor şi duhovnic la Mănăstirea Almaş iar apoi, pe la finele lui 1959, a fost dus la Mănăstirea Moldoviţa. În urma decretului 410 din octombrie 1959 a fost exclus din monahism, fără dreptul de a mai sluji cele sfinte. În acest fel, profesorul şi arhimandritul Victor Ojog a fost îndepărtat din viaţa monahală. Retras în oraşul Piatra Neamţ, s-a angajat taxator pe autobuz. Nu a putut sta departe de Biserică şi de frumuseţea cântărilor liturgice. Prin bunăvoinţa preoţilor de la biserica Valea Viei, pribeagul monah a încropit un cor şi cânta la strană, mângâindu-şi astfel suferinţa de fi „exilat” din marea Lavră a Neamţului. Măcinat de suferinţă Cei ce l-au cunoscut şi apreciat ca un monah râvnitor şi foarte tonic au remarcat că suferinţa sufletească pricinuită de îndepărtarea din cinul monahal i-a şubrezit sănătatea, ajungând diabetic. A continuat să muncească pentru a-şi câştiga pâinea de toate zilele, fiind internat în spital deseori pentru a i se ameliora gravele complicaţii ale bolii. Nu cu mult timp înainte de obştescul sfârşit, medicii i-au amputat piciorul stâng, încercând să împiedice răspândirea cangrenei ce se instalase din pricina fluxului slab de sânge care i-a afectat circulaţia periferică. Măcinat de boală şi de suferinţa cumplitei înstrăinări, pe la începutul anului 1973 a făcut un drum până la Centrul Eparhial din Iaşi, unde a fost primit în audienţă de arhimandritul Adrian Hriţcu, pe atunci Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi viitor arhiereu pentru românii din Franţa, şi el tot cu metanie din Neamţ, care a stăruit pe lângă Mitropolitul Iustin Moisescu spre a-l reprimi în obştea nemţeană. Bucuros că chiriarhul dăduse încuviinţare pentru aceasta, părintele Victor a mers la Bacău, la una dintre surorile lui, probabil pentru a-şi lua rămas bun, urmând apoi să se îndrepte către locul mult dorit. Boala nu a îngăduit împlinirea visului său căci, în drum spre Bacău a decedat, la data de 10 februarie, având împliniţi 64 de ani. Respectându-i-se dorinţa, a fost adus în sicriu „acasă” la Neamţ, fiind aşezat în biserica unde a psalmodiat şi liturghisit cu atâta dragoste în tinereţile sale. Slujba înmormântării a fost oficiată de viitorul arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, arhimandritul Epifanie Norocel, stareţul de atunci al Mănăstirii Neamţ, înconjurat de soborul chinoviei. Anul 2023 a fost proclamat drept „Anul comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti (psalţi)” în Patriarhia Română. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 589, Ultimul acces: 2026-10-21 21:45:19
|
Timp total: 0.04s...
[]:1