Toate lacrimile de tristeţe au devenit binecuvântări: Interviu cu Preoteasa Gabriela Ioana Găurean

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Toate lacrimile de tristeţe au devenit binecuvântări: Interviu cu Preoteasa Gabriela Ioana Găurean

[2023-02-14]

de Ştefana Totorcea

Preoteasa Cristina Pop din Zeebrugge, originară din Maramureş, a realizat pentru Basilica.ro un interviu cu altă preoteasă din această regiune frumoasă şi binecuvântată de Dumnezeu: cu Gabriela Ioana Găurean, preoteasă văduvă, mamă şi profesoară.
Motto:
Slavă Ţie, pentru fiecare suspinare a încercărilor mele,
Slavă Ţie, pentru fiecare pas al vieţii, pentru fiecare clipă de bucurie,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Când inima soţului a încetat să bată, a auzit prima dată inima copilului din pântece
Cristina Pop: Cine este omul Gabriela Găurean pentru cei apropiaţi şi cine este omul Gabriela Găurean pentru sinele său, departe de lumea dezlănţuită a materialităţii invadatoare, în faţa altarului de rugăciune către Dumnezeu?
Gabriela Ioana Găurean: Gabriela este fiica mamei Felicia, sora mai mare a Afimiei şi mămică de fete: Mihaela Gabriela şi Daniela Teodora. Sunt un om simplu.
Părintele Cleopa spunea că «Inima este cămara întâlnirii cu Dumnezeu.» În cazul dumneavoastră, inima este cu adevărat locul întâlnirii lui Dumnezeu, dar şi locul de întâlnire cu soţul: Părintele Dan Găurean, trecut la Domnul prea devreme. Eraţi însărcinată cu fetiţa cea mică atunci când tragedia s-a abătut asupra tinerei dumneavoastră familii, iar sufletul dumneavoastră era împărţit între doliu şi sărbătoarea noii vieţi din pântece.
Gabriela Ioana Găurean: Atunci când s-a întâmplat tragedia eram însărcinată. Părintele ştia că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu cel de-al doilea copilaş. În ziua când el a plecat la Domnul, a aflat toată lumea că aştept un bebeluş.
A doua zi după ce s-a întâmplat, l-am visat şi mi-a spus să nu plâng, pentru că fac rău bebeluşului. În acele zile mă gândeam la tot felul de lucruri, am intrat şi în deznădejde. Îmi doream să mă trezesc şi să cred că este doar un vis. Realitatea era alta. Am realizat că părintele meu drag nu va mai veni niciodată acasă.
Cel ce mă încuraja mereu era medicul care îmi monitoriza sarcina: „A plecat un suflet, nu îl putem pierde şi pe acesta”. Pot să spun că, în ziua când inima părintelui meu a încetat să bată, o alta am simţit că bate. În ziua de 18 noiembrie am auzit pentru prima dată inima fiicei mele, Daniela Teodora, şi eu spun că inima lui Tati nu a încetat să bată, pentru că bate în continuare în pieptul ei.
Parastasul de un an al părintelui Dan Dorin Găureanu, oficiat de Preasfinţitul Părinte Iustin al Maramureşului şi Sătmarului, pe atunci Arhiereu vicar al aceleiaşi eparhii. Preasfinţia Sa a oficiat şi slujba de înmormântare a părintelui. Foto: Episcopia Maramureşului şi Sătmarului
A fost o perioadă destul de grea, mă gândeam mereu cât rău fac bebeluşului, pentru că plângeam mereu, eram agitată, nu îmi găseam locul. Au fost momente grele, dar Dumnezeu a fost singurul care m-a ajutat. Am văzut minunea în seara dinainte de a pleca Tati, când am intrat la el, la ATI.
Am pus mâna pe el şi îi curgeau lacrimile… Nu pot descrie ce am simţit.
Botezul a fost atipic, multe persoane au fost surprinse, dar toate lacrimile de tristeţe au devenit binecuvântări. Nu am îndeajuns cuvinte de mulţumire Măicuţei Domnului şi lui Dumnezeu cât au putut să mă întărească prin puţinele rugăciuni pe care le rosteam.
Încearcă să le fie şi mamă, şi tată fiicelor ei
Cristina Pop: Azi, în societatea contemporană, starea individului, de la tânăr la proaspăt căsătorit, de la tânăr părinte la părinte al mai multor copii sau de copii mai mari, de la căsătorit la văduv/-ă, de la tânăr la bătrân sau de la novice la înţelept, nu este observată ca parte din fluxul vieţii rânduite, ci mai degrabă această stare a omului e pusă în plan secund, după grijile lumeşti şi trendurile para-sociale. Cum aţi trăit trecerea de la starea de tineri căsătoriţi cu un copil şi în aşteptarea celui de-al doilea la momentul când aţi fost confruntată cu trecerea la Domnul a părintelui şi la văduvia fulgerătoare pe plan personal, social, psihologic?
Gabriela Ioana Găurean: Pot să spun că eu încă consider că suntem o familie deşi soţul meu nu mai este fizic, nu îl pot atinge sau nu poate să ne îmbrăţişeze. Deşi Daniela are foarte multe seri când îl doreşte pe tatăl său prin gesturi şi anume acelea de a strânge poza sa în braţe pentru a-l pupa şi a-i arăta iubirea sa de fiică.
Deşi eu nu sunt o persoană foarte sociabilă, am încercat să mă adaptez, dar cu timpul m-am retras. Am încercat să am grijă de fete pentru ca ele sunt universul meu, să las lumea în pace pentru ca nu mă regăseam în vorbele vrute şi nevrute. Persoanele care au fost dintotdeauna aproape de noi, chiar şi înainte, sunt şi acum. Sunt puţine, dar sunt.
Cel mai mult mă bucur atunci când colegi de ai părintelui din liceu ne caută şi depănăm tot felul de amintiri.
Preoteasa Gabriela Ioana Găurean şi fiicele ei pe frumoasele plaiuri maramureşene. Foto: Arhiva personală
Cum spuneam, doar Dumnezeu are puterea să schimbe un om, dar doar dacă omul are bunăvoinţa să se schimbe. El nu obligă pe nimeni aşa că am decis să încerc să fac ceva pentru a continua să socializez şi astfel m-am înscris la o a doua facultate, la Pedagogie. Pot să spun că au fost câţiva profesori care şi au pus amprenta asupra mea şi m-au făcut să înţeleg şi să aprofundez lucruri noi.
Am început să citesc cărţi de psihologie, psihanaliză la recomandarea acestora. M-au ajutat foarte mult şi ţin să le mulţumesc din suflet. La fel şi colegilor mei, deşi au fost câţiva ani diferenţă, am început să ies din rutina zilnică şi să socializez mai mult. Momentan sunt studentă la masterat. Îmi doresc să profesez ca învăţătoare, dar aş vrea să mă îndrept spre învăţământul special.
Cristina Pop: Au trecut de atunci ani în care aţi zidit, cărămidă cu cărămidă, copilăria şi educaţia fetiţelor dumneavoastră în spiritul credinţei, blândeţii şi dăruirii materne desăvârşite, menite să ţină aprins şi viu duhul tatălui precum o candelă pe altarul familiei, şi aceasta nu trecând peste trauma personală, ci înnobilând această trăire a despărţirii trupeşti prin credinţă atoateizbăvitoare.
Gabriela Ioana Găurean: În 18 noiembrie 2022 au fost 7 ani de la plecarea fizică dintre noi, pentru mine e ca şi cum ar fi fost ieri. Nu s-a schimbat nimic. E în sufletul meu, în inima mea. E tot ce am avut eu pe lume: mamă, tată, frate, iubit, soţ, confident. Am avut o relaţie mai altfel. Eu aşa am considerat. L-am iubit enorm, îl iubesc şi îl voi iubi mereu.
Am încercat să fac tot posibilul să nu se simtă absenţa lui Tati. Am devenit tată în muncile gospodăreşti, în luarea deciziilor, mă sfătuiam şi mă sfătuiesc şi acum, să iasă bine, deşi uneori eşuăm. Am încercat şi încerc să cresc fetele în legile morale ale Ortodoxiei, în dragoste pentru Dumnezeu, pentru Biserică, am încercat să le insuflu dragostea pentru copiii aflaţi în situaţii mai delicate, deşi uneori nu îmi iese, dar mă străduiesc. Poate mereu eşuez, dar nu cedez.
A simţit că a crescut împreună cu copilele
Doamne preoteasă şi fiicele ei, Mihaela Gabriela şi Daniela Teodora. Foto: Facebook / Gabriela Ioana Găurean
Cristina Pop: Privind în retrospectivă, cum vedeţi această devenire a familiei dumneavoastră ?
Gabriela Ioana Găurean: Întotdeauna am visat la o familie perfectă, să am un soţ în care să creştem împreună atât duhovniceşte, cât şi fizic, să devenim familia bine-plăcută înaintea lui Dumnezeu, să ne creştem copiii în frică de Dumnezeu.
Dumnezeu mi la dăruit pe părintele Dan, l-am iubit cum am ştiut eu mai bine, ne-am iubit frumos, şi Dumnezeu ne-a dăruit daruri nepreţuite: două fetiţe sănătoase. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Dar, eu sau cei din jurul părintelui poate nu am ştiut să-l iubim cum ar fi meritat părintele şi Dumnezeu l-a luat la El. Familia noastră, cât am putut, am încercat să o ţin în strânsă legătură cu Dumnezeu, cu Sfânta Biserică, am încercat să nu pierdem valorile morale din familie. După plecarea fizică a părintelui, pot să spun că am crescut împreună. Nici eu, nici fetele mele nu am ştiut cum, totul a fost necunoscut pentru noi, dar împreună am descoperit şi ne-am adaptat.
Voi încerca cât voi putea şi bunul Dumnezeu îmi va da putere să creştem împreună, eu şi fetele mele cu credinţă, în frică de Dumnezeu, să fim acea familie bine-plăcută şi iubită de Bunul Dumnezeu.
Cristina Pop: În inima mamei şi soţiei este familia, iar credinţa femeii alimentează această existenţă. «Credinţă este puterea de a iubi», spune Pr. Iustin Pârvu. Care sunt sfaturile dumneavoastră pentru femeia creştină de azi şi cum poate ea menţine iubirea, dincolo de barierele fizice, pentru întreg neamul său ?
Gabriela Ioana Găurean: Nu ştiu cât sunt eu în măsură să dau sfaturi, dar pot să spun cu tărie că familia perfectă există atâta timp cât există respect, apreciere, susţinere, înţelegere, comunicare – şi e cea mai importantă –, dragoste şi nu în ultimul rând credinţă.
Pentru mine, părintele Dan a fost tot şi asta a contat foarte mult. Consider că, atâta timp cât amândoi, soţul şi soţia, îşi doresc să fie împreună până la sfârşitul vieţii, totul este posibil. În viaţă avem foarte multe încercări şi acum, în zilele noastre sunt tot mai mari: „Toate-mi sunt îngăduite, dar nu toate-mi sunt de folos (1 Corinteni 6, 12-20)”.
Cristina Pop: Ce nu vede omul şi cum să ni-l apropiem pe Dumnezeu în fiecare zi prin gândurile, faptele, nevoile, succesele şi eşecurile noastre?
Gabriela Ioana Găurean: Prin încercările pe care ni le trimite, Dumnezeu vrea să facă din noi oameni bine-plăcuţi Lui, vrea să vadă dacă ne întoarcem, vrea să vadă în noi un Iov. Fiecare dintre noi avem ispite şi sunt tot mai dese în zilele noastre, dar, dacă ne îndreptăm gândul şi Îi mulţumim Lui, cu siguranţă eşecurile vor fi mai rare. «Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Lui, binecuvântat».
Scopul nostru: să fim în rai cu Dumnezeu şi cu cei dragi
Cristina Pop: Cum să sădim lucrarea mântuitoare în fiinţa noastră pentru a ne face unelte ale lui Dumnezeu?
Gabriela Ioana Găurean: Domnul a spus că nimeni niciodată nu a sărăcit dacă o oferit din puţinul său. Iar, dacă facem un bine, să îl facem fără să ştie nimeni, pentru că atunci ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Eu aşa văd apropierea de Dumnezeu: a face fapte bune, a ajuta aproapele, dar fără să ştie lumea.
La fel şi rugăciunea ne apropie de Dumnezeu, nu trebuie să citim pagini, trebuie să ne rugăm cu folos, cu dragoste. Iar un «Doamne Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!» sau «Mulţumesc, Doamne, pentru această zi!» sau «Mulţumesc, Doamne, că eşti cu mine!» şi alte rugăciuni scurte spuse din inimă şi sincer ne întăresc şi ne ajută. Bunul Dumnezeu vrea smerenie şi sinceritate din partea noastră.
Părintele Dan nu este uitat nicio clipă, iar gândul la el este mereu din perspectiva învierii. Foto: Arhiva personală
Cristina Pop: Care este scopul existenţei noastre dincolo de programele pe care societatea ni le impune pentru a exista?
Gabriela Ioana Găurean: Scopul suprem al fiecărui credincios este să ajungă în Rai, alături de Dumnezeu, alături de cei dragi omului. Dar, pentru a ajunge acolo, noi suntem trimişi în lume cu diferite misiuni. Fiecare dintre noi vine în lume cu o anumită misiune, fiecare dintre noi are încercări şi eşecuri, dar tot ce primim în viaţă este pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu, pentru că doar prin credinţă poţi să te ridici.
O gândire pozitivă te poate slava din multe încercări. În ziua de azi dacă spui că te rogi la Dumnezeu eşti luat în derâdere, deşi toată lumea îşi doreşte să fim mai buni, nu întotdeauna ne şi iese. Cu multă răbdare şi credinţă în Bunul Dumnezeu, El le aşază şi le orânduieşte. Cum ne e viaţa aici, pe pământ, aşa va fi şi cea veşnică. Omul continuă ce a început aici, pe pământ! Deci să încercăm ca viaţa aici pe pământ să fie Rai.
Tablou realizat de Adriana Agoşton, în care Părintele Dan Găurean apare alături de soţie şi cele două fiice în prezent, chiar dacă Domnul l-a chemat la El când cea mică era în pântecele mamei. Foto: Facebook / Gabriela Ioana Găurean
Părintele Dan Dorin Găureanu slujea de numai patru ani la Parohia Brebeni din judeţul Maramureş (Protopopiatul Lăpuş) când a trecut la cele veşnice după o scurtă şi grea suferinţă.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 552, Ultimul acces: 2026-10-21 03:29:35

Timp total: 0.04s...

[]:1