Episcopul Siluan al Italiei: Reperul vieţii duhovniceşti nu se referă doar la asceza pe care o împlinim sau nu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Episcopul Siluan al Italiei: Reperul vieţii duhovniceşti nu se referă doar la asceza pe care o împlinim sau nu

[2023-02-20]
de Diac. Iulian Dumitraşcu

Episcopul Siluan al Italiei a slujit duminică în Parohia „Dumnezeiasca Arătare” din Carsoli.
Aceasta a fost cea de-a doua slujire a ierarhului în parohia românească nou înfiinţată.
La predică, Preasfinţitul Părinte Siluan a vorbit despre mesajul plin de nădejde al textului biblic din Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi.
„Ericopa evanghelică de astăzi, chiar dacă se referă la înfricoşătoarea judecată, ea ne dezvăluie, paradoxal, un mesaj dătător de nădejde: faptul că reperul vieţii noastre duhovniceşti nu se referă doar la asceza pe care o împlinim sau nu, ci la grija faţă de cei aflaţi în nevoi”.
„Domnul Se identifică cu cel flămând, cu cel însetat, cu cel gol, cu cel bolnav, cu cel străin şi cu cel întemniţat, arătându-ne că modul în care ne raportăm la aceşti fraţi ai Săi mai mici corespunde cu grija pe care o avem în propriul plan de mântuire şi conştientizarea realităţii că noi toţi, de la Botez, nu suntem simpli membri ai Bisericii lui Hristos, ci devenim fii şi moştenitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu”.
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioşi „să rămână aproape de Domnul şi să se sârguiască în fiecare clipă să-L caute şi să-L descopere, prin rugăciune şi prin fapte de milostenie faţă de cei aflaţi în nevoi”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 557, Ultimul acces: 2026-10-14 01:15:51