Miercurea Cenuşii la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti[2023-02-23]foto: ARCB.roÎn Miercurea Cenuşii (22 februarie), la Catedrala Sf. Iosif, Sfânta Liturghie cu ritul impunerii cenuşii a fost prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, alături de care au concelebrat ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, preoţii Catedralei. „Facem primul pas din Postul Mare, acceptând cenuşa pe cap, şi astfel pornim la un drum de 40 de zile spre sărbătoarea Paştelui, care înseamnă o revizuire a vieţii noastre, o apropiere mai mare de Dumnezeu, o îndreptare a inimii noastre către aproapele”, a spus la începutul Sfintei Liturghii ÎPS Aurel Percă. „Cu ajutorul lui Dumnezeu, să parcurgem această perioadă cu curaj, dar şi cu mult profit spiritual.” În cadrul omiliei, Arhiepiscopul de Bucureşti a vorbit despre cele două formule propuse de Biserică pentru ritul impunerii cenuşii: prima formulă propusă: „Adu-ţi aminte că eşti ţărână şi în ţărână te vei întoarce” (Gen 3, 19) ne aminteşte de condiţia noastră umană. „Suntem trecători, pelerini pe acest pământ. În acest sens, suntem cu toţii egali: nimeni nu poate pretinde că este superior celorlalţi. Această simplă reamintire este benefică: îi pune pe toţi la locul lor. Şi pentru aceasta este nevoie de smerenie. Smerenia ne ajută să ne situăm acolo unde este locul nostru”. În cea de-a doua formulă, „Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Mc 1, 15) este subliniată chemarea la convertire: „Această chemare la convertire poate fi înţeleasă ca o invitaţie la acceptarea şi la conştiinţa deplină a condiţiei noastre de oameni muritori, de fiinţe limitate. Este o condiţie pe care Cristos a îmbrăţişat-o în mod liber, «devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om» (Fil 2, 7).” ÎPS Aurel Percă a subliniat că îndemnul urgent a lui Paul către creştinii din Corint, din lectura zilei, de a ne lăsa împăcaţi cu Dumnezeu, se repetă şi pentru noi astăzi prin intermediul Bisericii, a cărei slujire principală este cea a reconcilierii: trebuie să ştim să profităm de mâna pe care Dumnezeu ne-o întinde, de reconcilierea pe care ne-o oferă în acest timp de har care este Postul Mare şi Paştele. „Şi noi avem nevoie să auzim că adevărata convertire trebuie să fie interioară, în cele trei direcţii pe care Isus le indică în Evanghelie: faţă de aproapele nostru, o caritate şi o deschidere care nu se cerne ostentativ, ci se bazează pe o iubire adevărată şi dezinteresată; faţă de Dumnezeu, o rugăciune care nu se limitează la cuvinte şi gesturi exterioare, ci care izvorăşte din inimă; faţă de noi înşine, un post care este stăpânirea de sine, capacitatea de a renunţa la valorile secundare în favoarea celor principale.” La finalul Sfintei Liturghii, ÎPS Aurel Percă i-a invitat pe cei prezenţi să participe sau să se unească în rugăciune la Recviemul pentru victimele războiului din Ucraina, ce va avea loc vineri, 24 februarie, ora 11.00, la biserica Sfânta Maria a Harurilor (Bărăţia). „Episcopatul ucrainean de ambele rituri ne cheamă pe toţi să ne solidarizăm şi să ne rugăm, azi şi în zilele care urmează, pentru pace – şi pentru cei care au căzut pe câmpul de luptă”, a subliniat Arhiepiscopul de Bucureşti. Calea Crucii şi Sfânta Liturghie au fost transmise în direct de Angelus TV şi pot fi urmărite aici. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 555, Ultimul acces: 2026-10-18 13:15:23
|
Timp total: 0.04s...
[]:1