Papa către Părinţii Marianişti: Continuaţi să răspundeţi cu creativitate vremurilor noastre[2023-02-22]foto: Vatican MediaVineri, 17 februarie, Papa Francisc s-a adresat capitlului general al Congregaţiei Părinţilor Marianişti ai Neprihănitei Zămisliri, care este compusă atât din preoţi, cât şi din persoane consacrate ne-hirotonite. Sfântul Părinte a discutat despre „comoara” spiritualităţii Congregaţiei, îndemnându-i să meargă pe urmele fondatorului lor, Sfântul Stanislau Papczyński, „continuând să răspundă în mod creativ la provocările pe care le prezintă epoca noastră”. Papa şi-a început discursul discutând despre „trei teme majore” ale spiritualităţii Congregaţiei, pe care a descris-o drept o „comoară”. Prima temă, a spus el, este devoţiunea faţă de Maria. A amintit sugestia Sfântului Stanislau, fondatorul marianiştilor, potrivit căreia „principala devoţiune faţă de Maria Imaculată este imitarea vieţii ei evanghelice”. Acest lucru sugerează, a spus el, că „adevărata devoţiune faţă de Maica Domnului se hrăneşte şi creşte prin ascultarea şi meditarea asupra cuvântului lui Dumnezeu”. În continuare, Sfântul Părinte a discutat despre rugăciunea pentru cei din purgatoriu, o altă trăsătură caracteristică a marianiştilor. Importanţa acestui aspect al spiritualităţii lor, a remarcat el, este subliniată de faptul că în cursul secolului al XVII-lea, momentul înfiinţării Congregaţiei, aproximativ 60% din populaţia europeană a fost nimicită de ciumă şi războaie. Ultimul aspect al spiritualităţii mariane despre care a vorbit Pontiful a fost atenţia faţă de cei săraci. Pe vremea Sf. Stanislau, a remarcat el, acest sprijin era dedicat mai ales preoţilor parohiali aflaţi în dificultate. Sf. Stanislau, a spus Papa Francisc, a dezvoltat astfel forme „de spiritualitate şi de acţiune pentru Congregaţia voastră, care erau bine adaptate la istoria concretă a bărbaţilor şi femeilor din timpul său”. Acum, a spus el, este vorba de „a prelua ştafeta sa”, „continuând să răspundeţi în mod creativ la provocările pe care epoca noastră le prezintă”. „Nu vă descurajaţi dacă întâlniţi opoziţii sau dificultăţi”, a continuat Sfântul Părinte, îndemnându-i pe cei prezenţi să se gândească la marile încercări cu care Congregaţia s-a confruntat de-a lungul secolelor, inclusiv la perioada din anii 1900 când a fost redusă la un singur membru. A continuat observând că marianiştii au început deja această sarcină, dezvoltând recent noi priorităţi pastorale: includerea laicilor, protejarea vieţii de la concepţie până la moartea naturală şi dedicarea faţă de cei săraci şi marginalizaţi. Sfântul Părinte şi-a încheiat discursul recomandând trei devoţiuni mariane: Maria „Scaunul Înţelepciunii”, Maria „Consolatoarea celor suferinzi” şi Maria „Mama Milostivirii”. Aceste devoţiuni, le-a spus el membrilor Congregaţiei reuniţi, vor contribui la „a vă face fermi şi solizi în mărturia voastră evanghelică”, vor permite „oamenilor din timpul nostru să găsească în voi iubire şi înţelegere” şi „vă vor face bogaţi în compasiune maternă pentru sufletele care vă sunt încredinţate”. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 514, Ultimul acces: 2026-10-18 12:09:16
|
Timp total: 0.04s...
[]:1