Continuă lucrările la zidul de incintă al Mănăstirii Voroneţ: Apără pictura bisericii din patrimoniul UNESCO[2023-02-23]de Ştefana TotorceaLa Mănăstirea Voroneţ continuă proiectul de reabilitare la zidului de protecţie al Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, monument UNESCO. Lucrările au fost demarate în 2019, la iniţiativa Stavroforei Irina Pântescu, întâia stareţă a Mănăstirii Voroneţ, şi prin implicarea Stavroforei Gabriela Platon, actuala stareţă. „Dacă noi, cei de astăzi, nu suntem în stare să mobilizăm inimile şi minţile celor responsabili cu restaurările monumentelor României, nu suntem vrednici să stăm în preajma acestui monument”, spunea Stavrofora Irina Pântescu. „Sigur că acum nu mai este un zid de protecţie la tunuri, la invadatori. Invadatorii sunt acum factorii atmosferici: curenţii de aer, particulele antrenate de vânt, toate acestea şterg efectiv pictura exterioară”, a explicat actuala stareţă, Stavrofora Gabriela Platon, pentru Trinitas TV. Voroneţul este faimos pentru nuanţa de albastru folosită în pictura exterioară şi pentru fresca exterioară de pe perete de vest al bisericii, care înfăţişează icoana Judecăţii de Apoi. Mai este nevoie de aproximativ 400.000 de euro pentru a finaliza zidul de protecţie din jurul bisericii. Până în prezent, banii au venit în cea mai mare parte de la Secretariatul de Stat pentru Culte, dar şi din taxa de vizitare a mănăstirii şi din „bănuţul văduvei”. „Depindem realmente de inima oamenilor care simt sau nu simt că este necesar să se implice”, spune Stavrofora Gabriela Platon. Maica stareţă mai spune că mănăstirea „este nu numai un lăcaş de rugăciune, ci este un lăcaş istoric şi un lăcaş de cultură universală”. „Chem pe toţi să vină să se implice în această ultimă acţiune de protejare a bisericuţei monument UNESCO de la Mănăstirea Voroneţ prin finalizarea zidului de protecţie de pe faţada de est”, a transmis maica stareţă. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 470, Ultimul acces: 2026-10-18 13:35:54
|
Timp total: 0.03s...
[]:1