Pelerinaj cu relicva Fer. Veronica Antal la Huşi-Corni - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Pelerinaj cu relicva Fer. Veronica Antal la Huşi-Corni

[2023-02-27]
foto: OFMConv.ro
În perioada 24-26 februarie 2023, relicva Fericitei Veronica Antal a fost în comunitatea „Naşterea Sfintei Fecioare Maria” din Huşi-Corni. Cu sufletul plin de bucurie şi cu mult entuziasm, vineri, 24 februarie 2023, la ora 16.30, în faţa bisericii, comunitatea credincioşilor din Huşi, împreună cu pr. paroh Gabriel Dancă şi cu preoţii din parohie, a primit relicva Fericitei Veronica Antal, aceasta fiind adusă de pr. Fabian Blaj, paroh al comunităţii „Adormirea Maicii Domnului” din Nisiporeşti, Neamţ, şi pr. Emanuel Antica-Petrache din aceeaşi parohie.

A urmat proclamarea cuvântului lui Dumnezeu şi cuvântul de învăţătură susţinut de pr. Fabian Blaj, care de altfel a fost şi predicatorul celor trei zile de misiune, un moment de rugăciune şi binecuvântare, devoţiunea Calea Sfintei Cruci şi Sfânta Liturghie. Pr. Fabian a scos în evidenţă, prin predicile sale în cele trei zile de misiune, rolul esenţial al Duhului Sfânt pe calea sfinţeniei, cale pe care a păşit cu multă hotărâre şi implicare Fericita Veronica Antal. Ne-a îndemnat să observăm şi să trăim din plin frumuseţea darurilor primite de la Duhul Sfânt, de a lua deciziile noastre cotidiene în lumina Duhului Sfânt şi de a trăi în comuniune de rugăciune, lăsându-ne animaţi şi inspiraţi de Dumnezeu, model fiindu-ne Fericita Veronica Antal.
Duminică, 26 februarie, la ora 11.00, într-un cadru solemn s-a celebrat Sfânta Liturghie de încheiere a misiunilor şi a vizitei relicvei Fericitei Veronica Antal, prezidată fiind de pr. Emilian Dumea, vicar provincial al Fraţilor Minori Conventuali din România. La sfârşitul celebrării, pr. paroh Gabriel Dancă a adus mulţumiri lui Dumnezeu pentru zilele de har pe care le-am trăit prin vizita relicvei Fericitei Veronica Antal în comunitatea noastră, părintelui Fabian Blaj pentru cuvântul de învăţătură din aceste zile binecuvântate şi pentru că ne-a adus relicva Fericitei Veronica în comunitate noastră, de asemenea a mulţumit şi părintelui Emilian Dumea cât şi tuturor celor implicaţi în aceste zile minunate şi frumoase trăite cu suflet. Au fost sfinţite şi binecuvântate obiectele religioase ale credincioşilor şi fiecare dintre noi am primit binecuvântarea lui Dumnezeu prin mijlocirea Fericitei Veronica Antal. (fr. Cristinel Sociu pentru OFMConv.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 475, Ultimul acces: 2026-10-19 09:04:08