74 de ani de la trecerea în veşnicie a Episcopului Grigorie Leu[2023-03-01]de Diac. Iulian DumitraşcuAcum 74 de ani trecea în veşnicie Episcopul Grigorie Leu, întâistătător al eparhiilor Argeşului şi Huşilor. În timpul activităţii sale pastorale a fost un anticomunist convins, împotrivindu-se măsurilor impuse de regim, atitudine care i-a adus moartea. Episcopul Grigorie Leu s-a născut în data de 2 mai 1881 în judeţul Vaslui. După ce a studiat la Seminarul inferior de la Roman şi superior „Veniamin” din Iaşi, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Între anii 1910-1916 a fost încredinţat preot spiritual la Seminarul „Central” din Bucureşti, iar odată cu începerea Primului Război Mondial în România, în 1916, a îndeplinit atribuţii de preot militar. După terminarea războiului, este ales director al Seminarului Teologic din Ismail, pe care îl conduce vreme de 6 ani, până în 1924, când este numit Arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. În data de 30 aprilie 1936 a fost ales Episcop al Argeşului, iar patru ani mai târziu, în 1940, a fost transferat în Episcopia Huşilor, pe care o păstoreşte până la 5 februarie 1949. Circumstanţele trecerii sale la Domnul au ridicat multe semne de întrebare. Printr-o anchetă demarată la iniţiativa Episcopiei Huşilor, s-a dovedit că Episcopul Grigorie Leu a fost otrăvit în timpul unei vizite la Guvern, din cauza împotrivirii sale faţă de regimul comunist. În data de 25 februarie, Episcopul Grigorie Leu a fost chemat la Guvern de preşedintele Consiliului de Miniştri, Petru Groza, pentru consultări cu privire la demersurile repetate ale episcopului. Înainte de plecare, a fost invitat de către prim-ministru la o masă protocolară. Îndreptându-se spre casă, a început să se simtă rău, dându-şi astfel seama că a fost otrăvit. La scurt timp, starea Episcopului s-a agravat. A trecut la Domnul în dimineaţa zilei de 1 martie 1949. Comunicatul integral al anchetei privind circumstanţele otrăvirii Episcopului Grigorie Leu poate fi citit aici. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 849, Ultimul acces: 2026-10-18 12:00:04
|
Timp total: 0.04s...
[]:1