Patriarhul României subliniază valoarea Triodului, cea mai monumentală lucrare a Bisericii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul României subliniază valoarea Triodului, cea mai monumentală lucrare a Bisericii

[2023-02-27]
de Sorin Ioniţe

Patriarhul României a oficiat luni seară slujba Pavecerniţei Mari cu prima parte din Canonul Mare al Sfântului Andrei Criteanul la Paraclisul „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.
La finalul slujbei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre pocăinţă, tema centrală a Postului Mare, precum şi despre cântările deosebite ale acestei perioade.
„În perioada Postului Sfintelor Paşti, pocăinţa este virtutea cea mai mare. De aceea, se cere des ca «Uşile pocăinţei» să le deschidă Mântuitorul pentru a dobândi iertarea păcatelor şi învierea sufletului din moartea cauzată de păcat”.
Patriarhul a amintit că în Biserica primelor veacuri, perioada de patruzeci de zile a Postului Mare era o perioadă de pregătire a catehumenilor, a candidaţilor la Botez. Preafericirea Sa a explicat că deşi mai târziu Botezul a început să fie acordat mai mult copiilor decât adulţilor, perioada aceasta de pregătire şi de pocăinţă a continuat şi a fost accentuată în viaţa liturgică a Bisericii ca o înnoire a Botezului, ca Botez al pocăinţei sau al lacrimilor.
Triodul, cea mai monumentală lucrare a Bisericii
Tema centrală a Postului – pocăinţa – este ilustrată cu prisosinţă în cântările numite şi „triode” (cu trei strofe) de la care vine numele perioadei liturgice, precum şi al cărţii de cult specifice ei: Triodul.
Patriarhul Daniel a precizat că aceste cântări au fost adunate în colecţie de către Sfântul Teodor Studitul.
Autorii cântărilor sunt cunoscuţi ca fiind „mari asceţi şi, în acelaşi timp imnografi talentaţi”, a precizat Patriarhul amintind alături de Teodor Studitul pe sfinţii Roman Melodul, Sofronie al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Ioan Damaschinul, Cosma de Maiuma, Teodor Studitul, Simeon Metafrastul şi Nichifor Vlemidis.
Conţinutul sistematizat de Sfântul Teodor Studitul în secolul 8 a mai fost îmbogăţit până în secolul 12. Atunci s-au adăugat cântări pentru Duminica Sfintei Maria Egipteanca, iar în secolul 14, pentru Duminica Sfântului Grigorie Palama, şi în secolul 15, cântările Prohodului Domnului.
„Triodul este o concentrare a unor cântări deosebit de profunde din punct de vedere teologic şi foarte frumos exprimate din punct de vedere imnografic”.
„Triodul, această colecţie de cântări şi rânduieli specifice Postului Mare este cea mai monumentală lucrare a Bisericii Ortodoxe în ceea ce priveşte arta imnografică ortodoxă. Prin bogăţia temelor prezentate, prin profunzimea gândirii duhovniceşti şi prin elanul misionar al cântărilor care îndeamnă la pocăinţă, această carte a devenit o lucrare de referinţă”.
În forma finală, Triodul a fost publicat în limba greacă, în anul 1522, la Veneţia şi este neschimbat până azi, a spus Patriarhul Daniel.
„La români, a fost tradus şi tipărit în anul 1700 la Buzău, apoi de mai multe ori la Bucureşti şi la Râmnic, o dată la Chişinău, o dată la Sibiu şi, începând cu anul 1918 în mai multe ediţii la Bucureşti, ultima fiind din 2010”.
Pocăinţa
„În perioada Postului Sfintelor Paşti, tema centrală este pocăinţa. Dar pentru ca pocăinţa să fie înnoitoare a vieţii duhovniceşti, ea trebuie permanent unită cu rugăciunea şi cu postul”, a îndemnat Patriarhul României.
„Postul ca asceză, ca exerciţiu de prioritate dată vieţii duhovniceşti faţă de orice altă activitate este o şcoală a libertăţii de a alege, a libertăţii de a arăta iubire faţă Dăruitor mai mult decât faţă de darurile Lui materiale. Postul este o stare de jertfă sau o ofrandă de sine, în care postitorul, în mod smerit şi discret, arată iubire faţă de Dumnezeu ca recunoştinţă pentru darul vieţiişi ca dorinţă pentru sfinţirea sufletului şi a trupului. Acesta este înţelesul profund al postului”.
„În această perioadă totul se schimbă în biserica – lăcaş de închinare. Conţinutul slujbelor este îndemn la pocăinţă şi veşmintele sunt de culoare cernită, în afară de sâmbătă şi duminică. Rugăciunile din biserică sunt însoţite de metanii mari, când omul ajunge cu fruntea la pământ şi metanii mici sau închinăciuni – când ajunge cu vârful degetelor la pământ. Acestea sunt semne ale participării trupului la pocăinţă”.
„Această recunoaştere a căderii în păcate şi dorinţă de ridicare sau îndreptare, dorinţă de înviere a sufletului din moartea pricinuită de păcat se exprimă vizibil şi întreaga Biserică, cler şi popor, se află patruzeci de zile şi apoi şi mai intens în Săptămâna Sfintelor Pătimiri în stare de pocăinţă şi de pregătire pentru sărbătoarea Sfintelor Paşti”, a adăugat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 462, Ultimul acces: 2026-10-19 02:10:04