Postul este semnul dorului nostru pentru Dumnezeu, a spus PS Varlaam la Biserica din ansamblul rezidenţial Cosmopolis[2023-02-26]de Alexandru BobocEpiscopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul a oficiat duminică Sfânta Liturghie în ansamblul rezidenţial „Cosmopolis” unde a sfinţit cu agheasmă noul paraclis al cartierului. Parohia este ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfânta Muceniţă Fotini. În predica rostită la Sfânta Liturghie, ierarhul a vorbit despre cum ar trebui să postim şi care este semnificaţia postului. „Prima raţiune a postului este aceea de a arăta prin osteneală că Îl iubim pe Dumnezeu, ne este dor de El şi că vrem să umple cu prezenţa Lui binecuvântată viaţa noastră trecătoare adeseori încercată de boli, de necazuri, ispite şi în cele din urmă confruntată cu moartea”. „Postul pe care îl împlinim în aceste zile este un dar al nostru pentru Dumnezeu, o jertfă care nu este bine primită decât dacă o aducem în stare de împăcare sufletească, în primul rând cu Dumnezeu, cerându-i iertare în Taina Pocăinţei, cu semenii noştri cărora le-am greşit şi în stare de împăcare cu noi înşine”. Ierarhul a explicat că Biserica a rânduit ca în această duminică la slujba vecerniei să se săvârşească ritualul iertării pentru a putea începe postul în stare de pace sufletească. Rugăciunea în post Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a vorbit despre rugăciune şi a îndemnat ca aceasta să „fie făcută cu discreţie, nu pe la intersecţiile drumurilor cum fac cei care vor să se arate oamenilor, ci în ascuns ca, Dumnezeu, văzând rugăciunea, să ne răsplătească nouă care facem acest lucru cu toată smerenia şi iubirea pe care o avem faţă de El”. În continuare, Preasfinţia Sa a vorbit despre învăţăturile Evangheliei citite la Sfânta Liturghie. „Evanghelia ne arată că trebuie să ne adunăm comori în cer, iar aceste comori le adunăm oferind comorile noastre trecătoare din lumea aceasta oamenilor care se află în suferinţă, boală sau sărăcie”. „Averile materiale nu ne pot salva viaţa pământească şi cu atât mai puţin pe cea cerească, dar cu ele putem cumpăra cele veşnice, oferind cele vremelnice celor care au nevoie de ele”. „Evanghelia de astăzi ne îndeamnă să ne raportăm într-un mod corect faţă de bunurile materiale din această lume, trecătoare şi supuse distrugerii datorită trecerii timpului. Să avem înţelepciunea ca prin ele, făcând milostenie, să putem cumpăra pentru noi viaţa veşnică şi Împărăţia Cerurilor”. PS Varlaam a încheiat predica sa îndemnând pe cei prezenţi să facă fapte de milostenie, să se roage şi să postească pentru a primi cum se cuvine Praznicul Învierii. „Să ne gândim că Dumnezeu ne oferă milostenia, postul şi rugăciunea, ca stăruind în ele să întâmpinăm cu sufletul curat şi împlinit Praznicul Învierii, dar mai ales pentru a ne curăţa şi a ne pregăti propria noastră înviere spre Împărăţia Cerurilor (…) Să folosim cu înţelepciune perioada care ne stă înainte ca să lucrăm cele pe care ne îndeamnă Domnul să le facem” pentru a fi iertaţi de păcatele săvârşite. După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a sfinţit cu agheasmă noul paraclis al parohiei unde vor fi oficiate slujbele până la finalizarea Bisericii. Paraclisul a primit hramul „Buna Vestire”. Pentru eforturile depuse şi ajutorul oferit parohiei, Patriarhul Daniel a oferit primarului comunei Ştefăneştii de Jos, Virgiliu Mircea Daniel Gheorghiţă, ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni. Acelaşi ordin pentru clerici l-a primit şi Preotul paroh Mihai-Cătălin Răducanu. De asemenea, diplome şi distincţii au primit şi alte persoane care au sprijinit parohia ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfânta Muceniţă Fotini. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 435, Ultimul acces: 2026-10-18 11:48:16
|
Timp total: 0.04s...
[]:1