PS Vasile la începutul Postului Mare: Este perioada privirii înspre Dumnezeu[2023-03-01]foto: EpiscopiaMM.ro„Începem Postul Mare, o perioadă cu totul deosebită şi binecuvântată în trăirea vieţii de credinţă”, a afirmat Preasfinţia Sa Vasile Bizău, Episcop de Maramureş, duminică, 26 februarie 2023 (duminica Izgonirii lui Adam din Rai), în omilia rostită la biserica „Sfânta Cruce” din Baia Mare. „Perioada Postului Mare este perioada prin excelentă a interiorizării, a rugăciunii, a privirii înspre Dumnezeu, căutând să vedem unde este inima noastră, de ce este ea ataşată, care sunt valorile care au rămas constante în noi înşine şi cum acele valori ne orientează drumul în viaţa de fiecare zi”, a punctat Ierarhul. PS Vasile a explicat în continuare cum: „există o puternică legătură între viziunea pe care o avem despre viaţă şi modul în care trăim. De aceea, Mântuitorul îi îndeamnă pe apostolii Săi, dar şi pe noi astăzi să vedem de ce este ataşată inima noastră, pentru ca ea să fie mereu un sălaş şi un loc al întâlnirii noastre cu Dumnezeu. Dacă inima noastră este liberă, dacă viaţa noastră este una care rămâne constantă în valorile credinţei, atunci întâlnirea cu Dumnezeu este constantă şi drumul nostru este plin de speranţă.” „Rugăciunea, milostenia şi postul sunt cele trei virtuţi fundamentale pentru un parcurs de reînnoire a fiecărui creştin… Ele înnobilează inima omului şi o fac să fie asemănătoare cu inima Fiului lui Dumnezeu Întrupat, cu a lui Isus. În toate faptele virtuoase ale rugăciunii, postului şi milosteniei, Isus subliniază un aspect important: discreţia sau intenţia de a face faptele bune, de a te ruga şi de a posti nu pentru o motivaţie care vine din afară, pentru a arăta altora ceea ce faci, nu pentru a aştepta în schimb ceva de la oameni”, ci îndeamnă ca acestea să fie făcute în ascuns, doar pentru Dumnezeu. ”Toate acestea nu fac decât să înnobileze viaţa omului şi să o aşeze în chingile unui parcurs echilibrat”, a punctat Ierarhul, aducând în lumină cum perioada care se deschide este „una a cercetării, a discernământului, având ca însoţitori milostenia, rugăciunea şi postul”. (Biroul de presă al Eparhiei de Maramureş) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 527, Ultimul acces: 2026-10-21 07:50:54
|
Timp total: 0.04s...
[]:1