PS Iustin de 8 martie: Astăzi este despre femeie la superlativ! Bunică, mamă şi soţie, ea este viaţa! - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Iustin de 8 martie: Astăzi este despre femeie la superlativ! Bunică, mamă şi soţie, ea este viaţa!

[2023-03-08]
de Alexandru Boboc

Episcopul Iustin al Maramureşului şi Sătmarului a transmis un mesaj de 8 martie în care elogiază importanţa femeii.
„Prima noastră bătaie de inimă acolo a avut loc, în primul nostru rai. În sânul protector care ne-a purtat şi de unde i-am auzit glasul duios când ne cânta, când ne striga să venim în lume, când ne vorbea sau când se ruga Maicii Domnului să-i dăruiască un prunc cu har”.
„Ea a fost şi rămâne prima noastră iubire; unica”.
„Când am deschis ochii pentru prima dată, am văzut faţa şi chipul ei iconic de mamă. Zâmbetul ei l-am moştenit şi cu el am zâmbit şi noi, primindu-l în dar spre a ne însenina şi înfrumuseţa faţa şi viaţa. Şi spre a bucura lumea cu el”, a spus ierarhul.
„Braţele ei ne-au dăruit siguranţă şi duioşie şi ne-au ridicat la înălţime, ca să privim lumea minunată din jurul nostru! Bătăile ei de inimă, în al cărui ritm a bătut şi inima noastră, ne-au făcut să tresărim, să ne înfiorăm sau să tresăltăm de bucurie; ne-au transmis sensibilitatea umană şi divină, deopotrivă”.
„Prin laptele cu care ne-a hrănit, la sânul ei, ne-a transmis toate virtuţile neamului nostru: credinţa în Dumnezeu, iubirea de frumos, iubirea de Biserică, ţară şi neam, de familie, de strămoşi, de viaţă, muncă şi rugăciune, de cinste şi omenie, de firesc şi normalitate, de milostenie şi iubire”.
Mama este persoana care transmite valorile creştine, învaţă copii cum să se roage şi toate cele necesare pentru a trăi în societate.
„Ea ne-a transmis şi ne-a învăţat ‹bunul simţ ţărănesc›, care cuprinde în sine trei esenţiale lucruri: frica de Dumnezeu, ruşinea de oameni şi simţul măsurii, adică să nu uiţi niciodată de unde ai plecat”, a explicat Preasfinţia Sa.
Episcopul Maramureşului a încheiat mesajul său zicând că „să spui ‹La mulţi ani!› veşniciei e prea puţin! Dar poţi şi eşti dator să spui: Să fii veşnic frumuseţea, viaţa, familia şi normalitatea acestei lumi”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 465, Ultimul acces: 2026-10-16 11:09:37