La Academia Română poate fi vizitată expoziţia „Presa românească. Între tradiţie şi modernitate”[2023-03-14]de Iustin GheorgheBiblioteca Academiei Române a desfăşurat săptămâna trecută expoziţia „Presa românească. Între tradiţie şi modernitate” organizată de Serviciul de catalogare periodice şi de Serviciul de manuscrise-carte rară. Expoziţia rămâne în continuare deschisă până pe data de 24 martie. Aceasta se înscrie în seria evenimentelor anuale dedicate prezentării valorosului tezaur de periodice al Bibliotecii Academiei Române deţinătoarea celei mai bogate şi mai cuprinzătoare colecţii de presă românească tipărită în ţară sau în străinătate, conform unui comunicat de presă transmis de Biblioteca Academiei Române. Expoziţia a adus în faţa publicului piese care ilustrează istoria presei noastre de la începuturile sale până în perioada modernă, unele dintre acestea unicat. Alături de celebrele „Curierul românesc” şi „Albina românească”, care marchează prima jumătate a secolului al XIX-lea, a fost expusă o copie fotografică după „Courier de Moldavie”, primul periodic din Moldova apărut la Iaşi în 1790. Mai multe detalii despre exponate sunt oferite publicului într-un catalog tematic, elaborat de Gabriela Dumitrescu şi Daniela Stanciu, curatori ai expoziţiei. Expoziţia va mai fi deschisă până pe data de 24 martie, de luni până vineri, în intervalul orar 9-15 şi sâmbăta între orele 10-13. Intrarea este liberă. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 456, Ultimul acces: 2026-10-18 22:25:25
|
Timp total: 0.04s...
[]:1