Curs de formare pentru profesori la Oradea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Curs de formare pentru profesori la Oradea

[2023-03-16]
foto: EGCO.ro
Sâmbătă, 11 martie 2023, la Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu s-a desfăşurat un workshop de prezentare a Pedagogiei Franz Kett, pedagogie fondată de pedagogul şi catehetul bavarez Franz Kett, în perioada 1972-1978 sub numele de pedagogie unitară fiind, ulterior, dezvoltată şi orientată spre sens. Pedagogia Franz Kett are drept trăsătură esenţială o dimensiune religioasă, este o pedagogie orientată spre relaţiile interpersonale, bazată pe o imagine creştină a omului şi a lui Dumnezeu. Este o pedagogie a formării inimii şi a omului, deschisă către religie, o pedagogie care sprijină relaţia omului cu sine, cu semenii, cu lumea şi cu Dumnezeu.

Enunţul de bază al pedagogiei Kett este: „E bine să fiu aici, deşi existenţa nu este întotdeauna uşoară”, vrând să trezească şi să consolideze încrederea în bunătatea propriei existenţe, caracteristica sa fiind facilitarea intrării în contact cu mediul şi cu sensul existenţei, a apropierii de esenţa propriei fiinţe, de găsire a misiunii şi sensului propriei vieţi. În pedagogia Kett, omul este văzut ca unitate a trupului, sufletului şi spiritului aflate într-o relaţie inseparabilă cu mediul şi societatea; activităţile se realizează prin verbalizare şi crearea de imagini de podea, menite să faciliteze înţelegerea sensului lucrurilor, obiectelor, simbolurilor şi povestirilor. Unităţile pedagogiei Kett se numesc contemplaţii care pornesc de la realitatea de viaţă a omului şi sunt completate cu propriile experienţe, idei şi gânduri.
Workshopul cu titlul „Totul reînnoieşte” a avut ca tematică: unităţi de predare (contemplaţii) despre simboluri ale primăverii; poveştile primăverii; întâlnire cu tema Postului Mare şi a Paştilor. A fost susţinut de prof. Nemes Istvan, participante fiind cadre didactice de la Liceul Emanuil Gojdu, Şcoala Gimnazială Ioaniş, Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu, precum şi reprezentante ale Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului de la Sighet şi Oradea. Am fost onoraţi de prezenţa alături de noi a PS Virgil Bercea, care a adus un mesaj de încurajare în misiunea noastră de profesori. (prof. Cornelia Vesea pentru EGCO.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 456, Ultimul acces: 2026-10-21 05:22:07