Marşul pentru viaţă la Timişoara: Ne dorim să fim nu doar Capitală a Culturii Europene, ci şi Capitală a Vieţii[2023-03-27]de Ştefana TotorceaMarşul pentru viaţă de la Timişoara s-a desfăşurat sâmbătă pe traseul Catedrala Mitropolitană – Primărie – Consiliul Judeţean şi a reunit credincioşi, tineri şi reprezentanţi ai mai multor culte religioase din oraşul care în acest an este Capitala Europeană a Culturii. În organizare au fost implicate numeroase asociaţii civice, printre care Darul Vieţii şi Pro Vita. Discursurile au avut loc pe treptele Catedralei Mitropolitane. „Ne dorim ca acest oraş să fie nu numai o Capitală a Culturii Europene, ci şi o Capitală a Vieţii, o Capitală a speranţei, o Capitală a rugăciunii”, a spus la eveniment Părintele Marius Ioana, Parohul Bisericii Studenţilor din Timişoara. „Noi vorbim despre dreptul la viaţă al celor nenăscuţi, despre stoparea fenomenului avorturilor, care este de fapt rana sângerândă a naţiei româneşti”, a subliniat Părintele Nichifor Tănase, Consilier eparhial la Sectorul Învăţământ şi Tineret al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Timişoarei. Părintele consilier a precizat că Marşul pentru viaţă „este o manifestare a unor valori creştine autentice care ţin de etică, de moralitate, de bioetică”. Chiar dacă „sunt principii teologice, dar şi principii de societate laică arhicunoscute”, „este nevoie să fie accentuate prin diverse manifestări”, a explicat Părintele Nichifor Tănase. „Vă invit să priviţi în dreapta mea, în stânga dumneavoastră, spre bustul lui Mihai Eminescu. Vă amintesc că acesta avea 10 fraţi”, a spus Diac. Cătălin Moisescu, profesor la Liceul „Carmen Sylva” din Timişoara. „Consider că nu este întâmplător, de asemenea, că mâine (duminică, 26 martie – n.ed.) sărbătorim o pereche de sfinţi, o familie de sfinţi străromâni: sfinţii Montanus şi soţia lui, Maxima. Cerem mijlocirea acestora pentru întărirea familiilor creştine”, a adăugat părintele diacon. Marşuri pentru viaţă au avut loc, ca în fiecare an, în numeroase localităţi din România şi Republica Moldova. În 1100 de localităţi de pe cele două maluri ale Prutului a avut loc cel puţin o activitate în cadrul Lunii pentru viaţă 2023 „Viitorul este pro-viaţă”. Marşul pentru viaţă este punctul culminant al Lunii pentru viaţă şi se organizează de Buna Vestire sau în cea mai apropiată sâmbătă, pentru a sublinia valoarea inestimabilă a oricărui copil, începând din momentul concepţiei. Evenimentul celebrează viaţa copiilor născuţi şi nenăscuţi şi propune măsuri de sprijin pentru femei însărcinate, mame şi familii. Mişcarea nu se concentrează pe interdicţii, ci promovează schimbări legislative afirmative, care să creeze mediul propice pentru creşterea copiilor şi sprijinirea femeilor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 359, Ultimul acces: 2026-10-18 11:05:23
|
Timp total: 0.03s...
[]:1