Şi haiducii aveau Dumnezeu: Cum au ctitorit o biserică din Vâlcea, care urmează să fie renovată - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Şi haiducii aveau Dumnezeu: Cum au ctitorit o biserică din Vâlcea, care urmează să fie renovată

[2023-03-28]
de Ştefana Totorcea

Biserica Goruneşti, monument istoric din Bălceşti, jud. Vâlcea, va fi restaurată cu sprijin de la Institutul Naţional al Patrimoniului. Localnicii povestesc că a fost construită cu banii pe care haiducii au vrut să-i jefuiască de la un boier care le-a spus că suma era păstrată pentru a face o biserică.
„Conform legendelor transmise din generaţie în generaţie, au prădat curtea boierească de aici şi, descoperind o sumă de bani, au vrut să o ia, dar boierul le-a spus că banii sunt pentru construirea unei biserici”, a relatat preot paroh Marian Bădulescu, citat de Agerpres.
„Şi aşa, haiducii împreună cu boierul şi cu locuitorii acestui cătun au construit această biserică, în jurul anului 1791. În anul 1795 se pare că ea a fost sfinţită, la sfinţirea ei participând ierarhul locului şi haiducii care, stând pe acel deal, la finalul slujbei, au slobozit în aer puştile.”
„În fresca bisericii sunt pe de o parte pictaţi protopopul Cârstea împreună cu alţi preoţi de aici, 11 la număr, iar pe cealaltă parte sunt haiducii care ţin practic biserica”, a mai precizat parohul.
Foto: Agerpres / Ramona Dincă
Lăcaşul de cult păstrează fresca originală – interioară şi exterioară. Aceasta include o scenă a Judecăţii de Apoi foarte asemănătoare cu cea pictată la Mănăstirea Cozia. Pictura a fost realizată în 1809 de zugravul Nicolae.
Biserica a fost iniţial parte a complexului boieresc din zonă şi servea şi ca turn de apărare, fiind situată pe o culme de deal, spun istoricii.
În ea s-au oficiat slujbe până în anii 1980, când a fost abandonată, pentru că nu era racordată la electricitate şi nu avea încălzire.
Autorităţile din Bălceşti au încercat să prindă în acest proiect de consolidare şi construcţiile rămase din vechea curte boierească, însă nu au reuşit din cauza unor probleme legate de actele de proprietate, acest domeniu nefiind retrocedat foştilor proprietari nici în prezent.
Biserica Goruneşti are hramurile „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” şi „Sf. Ioan Botezătorul”. În elaborarea proiectului de restaurare sunt implicate Ministerul Culturii, Primăria Bălceşti, Asociaţia „Inima Olteniei” şi Liceul „Petrache Poenaru” din oraş.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 405, Ultimul acces: 2026-10-18 22:09:10