Încheierea etapei continentale a Sinodului[2023-04-02]foto: Synod.vaVineri, 31 martie 2023, s-a încheiat în mod oficial etapa continentală, adică a doua etapă a procesului sinodal, şi odată cu ea s-a încheiat şi timpul de consultare largă a Poporului lui Dumnezeu. Includerea unui timp de ascultare, dialog şi discernământ între Bisericile din aceeaşi zonă geografică după etapa locală (diecezană şi naţională) a reprezentat o noutate introdusă de acest proces sinodal. Această nouă etapă nu s-a limitat la simpla celebrare a şapte adunări continentale, ci a fost un adevărat proces de ascultare şi discernământ la nivel continental. Întrebarea care a stat la baza acestor adunări a fost aceeaşi şi unică întrebare a procesului sinodal în ansamblul său, şi anume: Cum se realizează astăzi, la diferitele niveluri (de la cel local la cel universal), „mersul nostru împreună” care permite Bisericii să proclame Evanghelia în conformitate cu misiunea care i-a fost încredinţată? (DP nr. 2). În conformitate cu principiul subsidiarităţii, organizarea acestei părţi a procesului şi a adunărilor sinodale continentale aferente a fost încredinţată comitetelor locale de organizare (sau grupurilor de lucru) care, în cea mai mare parte, au făcut parte din reuniunile internaţionale ale Conferinţelor Episcopale sau ale Bisericilor Catolice Orientale. Cu toate acestea, un grup operativ special al Secretariatului General al Sinodului a însoţit activitatea acestora. Responsabilii secretariatului general al Sinodului şi raportorul general al celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor au asigurat prezenţa a cel puţin unuia dintre ei în fiecare adunare continentală, ca o mărturie a apropierii şi a dorinţei Sfântului Scaun de a asculta Bisericile particulare. Cele şapte adunări care, de la începutul lunii februarie până la sfârşitul lunii martie, au marcat acest moment al parcursului sinodal, au fost toate adunări ecleziale, adică reprezentative pentru Poporul lui Dumnezeu (Episcopi, preoţi, bărbaţi şi femei consacrate, laici). Scopul lor a fost acela de a răspunde la cele trei întrebări cuprinse în documentul continental sinodal (nr. 106) publicat la 27 octombrie. Participanţii la aceste adunări au căutat, în primul rând, să identifice „rezonanţele” stârnite de lectura DCS şi, în al doilea rând, să indice tensiunile şi priorităţile. A fost reconfortant să observăm modul în care participanţii la Adunările Continentale s-au recunoscut în căile identificate în DCS, în ciuda faptului că fiecare venea din perspective ecleziale şi culturale proprii, care uneori erau profund diferite. Rodul discuţiilor lor este cuprins în documentul final pe care fiecare adunare l-a elaborat şi care va servi drept contribuţie la lucrările primei sesiuni a Sinodului Episcopilor (4-29 octombrie 2023). Aceste documente au fost rodul unui parcurs autentic sinodal, respectuos faţă de procesul de până acum, reflectând vocea poporului lui Dumnezeu de pe fiecare continent. Aceste şapte documente continentale vor sta la baza instrumentum laboris, documentul de lucru pentru prima sesiune a celei de-a XVI-a Adunări generale ordinare a Sinodului Episcopilor. Revine acum Comisiei pregătitoare, înfiinţată de secretariatul general al Sinodului, sarcina de a organiza grupul de lucru chemat să îl elaboreze. Toate adunările au fost un timp plin de har pentru Biserică. Pe lângă faptul că a subliniat marea dorinţă de reînnoire prin mersul împreună în unitate cu Cristos, procesul continental a dezvăluit bucuria profundă şi dragostea atâtor credincioşi pentru Biserica lor, Poporul lui Dumnezeu, în ciuda neajunsurilor şi slăbiciunilor sale, precum şi importanţa ascultării ca instrument şi dinamică permanentă a vieţii ecleziale. Aceste adunări au confirmat, de asemenea, decizia de a opta pentru metoda „conversaţiei spirituale” pentru a favoriza adevărata ascultare şi discernământ comunitar în vederea obţinerii unui consens eclezial. Secretariatul general al Sinodului îşi exprimă recunoştinţa sinceră faţă de toţi cei care s-au angajat în acest proces cu mare seriozitate şi entuziasm. Etapa continentală a dus la o mai mare conştientizare a importanţei de a merge împreună în Biserică ca o comuniune de comunităţi, consolidând dialogul dintre Bisericile particulare şi Biserica universală. Încheierea consultării nu înseamnă sfârşitul procesului sinodal în cadrul Poporului lui Dumnezeu; nici întreruperea dialogului dintre Biserica Universală şi Biserica particulară. Dimpotrivă, înseamnă mai degrabă a lăsa comunităţilor locale provocarea de a pune în practică acele „reforme sinodale” în rutina zilnică a acţiunii lor ecleziale, ştiind că o mare parte din ceea ce a fost discutat şi identificat până acum la nivel local nu necesită discernământul Bisericii Universale şi nici intervenţia Magisteriului lui Petru. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 398, Ultimul acces: 2026-10-21 05:15:46
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1