PS Timotei Prahoveanul aminteşte că mai sunt oameni care nu trăiesc doar pentru ei: „Aceasta este slujirea”[2023-04-02]de Diac. Iulian DumitraşcuReflectând la textul biblic al zilei, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, le-a spus credincioşilor prezenţi duminică la Catedrala Patriarhală că există încă oameni care slujesc aproapelui după îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos. „Din textul Evangheliei învăţăm că cel care vrea fie mai mare trebuie să fie slujitorul tuturor. O demnitate mai înaltă nu înseamnă întotdeauna cinste. Mai ales astăzi, oamenii nu-i mai cinstesc pe cei de lângă ei, nici măcar pe cei pentru care ar avea motive”, a spus PS Timotei. „Dar sunt mulţi oameni aflaţi în demnităţi înalte care slujesc pe aproapele lor, care sunt alături de alţii, sensibili la bucuriile şi tristeţile lor. Sunt oameni care nu trăiesc doar pentru ei. Sunt oameni care, din hambarul pe care-l au, oferă şi altora, nu ţin doar pentru ei. Aceasta este slujirea”, a subliniat Preasfinţia Sa. „Slujirea unui om aflat într-o demnitate se referă la cei de alături şi apoi la sine. Slujirea aproapelui este, de fapt, slujirea lui Dumnezeu”, a adăugat PS Timotei amintind cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur care evidenţia că „Mântuitorul Se ascunde în cei are suferă”. În partea a doua a predicii, ierarhul a vorbit despre Sfânta Maria Egipteanca, cinstită în a cincea Duminică din Post. PS Timotei a spus că exemplul ei este „tulburător” şi „ne arată că cel mai lung drum pe care-l putem cunoaşte şi pe care trebuie numaidecât să-l parcurgem este drumul de la păcat la virtute”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 400, Ultimul acces: 2026-10-17 06:14:21
|
Timp total: 0.04s...
[]:1