Mii de stejari au fost plantaţi în toată ţara de Ziua Jandarmeriei Române - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mii de stejari au fost plantaţi în toată ţara de Ziua Jandarmeriei Române

[2023-04-04]
de Diac. Iulian Dumitraşcu

Jandarmeria Română a împlinit 173 de ani de la înfiinţare.
Cu ocazia aniversării, jandarmii au plantat mii de stejari în toată ţara, în cadrul Campaniei naţionale „173 de stejari pentru România”.
Campania s-a desfăşurat în parteneriat cu Regia Naţională a Pădurilor Romsilva.
Scurt istoric
Momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române a fost 3 aprilie 1850 când, printr-un ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Prin această lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare.
Ca urmare, legea prevedea că Regimentul de jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte şase ţinuturi (judeţe). La fiecare ţinut era repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăuga cât o companie la Isprăvnicia Iaşului şi la Poliţia Capitalei (Iaşi). În total, 14 companii de jandarmi ce totalizau un efectiv de 1433 jandarmi călări şi pedeştri.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 362, Ultimul acces: 2026-10-19 19:37:51