Papa Francisc la Vigilia Pascală: Redescoperiţi în voi harul învierii lui Dumnezeu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc la Vigilia Pascală: Redescoperiţi în voi harul învierii lui Dumnezeu

[2023-04-08]
foto: Vatican Media
La Vigilia Pascală de la Vatican, Papa Francisc i-a îndemnat pe oameni „să rostogolească pietrele păcatului şi ale fricii” pentru a experimenta puterea învierii lui Cristos. În omilia sa pascală din 8 aprilie, Sfântul Părinte a lansat o invitaţie de a „redescoperi harul învierii lui Dumnezeu din voi!” „Astăzi, fraţi şi surori, puterea Paştelui vă cheamă să rostogoliţi orice piatră a dezamăgirii şi a neîncrederii. Domnul este expert în a rostogoli pietrele păcatului şi ale fricii… întoarceţi-vă la El”, a spus Pontiful în Bazilica San Pietro. „Priviţi cu încredere spre viitor”, a spus el. „Pentru că Cristos a înviat şi a schimbat direcţia istoriei.” Vigilia pascală, care are loc în noaptea Sâmbetei Sfinte, „este cea mai mare şi mai nobilă dintre toate solemnităţile”, potrivit Misalului Roman.

Liturghia a început în întuneric, cu binecuvântarea focului nou şi pregătirea lumânării pascale. Lumânarea simbolizează lumina lui Cristos, care „străluceşte în întunericul” care „nu a biruit” (Ioan 1,5). Papa Francisc a sosit la Bazilică într-un scaun cu rotile, îmbrăcat în veşminte albe şi aurii. A prezidat celebrarea dintr-un scaun alb plasat lângă altarul principal, în prezenţa a 8.000 de persoane. Patruzeci de Cardinali, 25 de Episcopi şi aproximativ 200 de preoţi au înaintat prin biserica întunecată purtând lumânări aprinse pentru a semnifica lumina lui Cristos care vine să risipească întunericul. La începutul Liturghiei, a fost cântată proclamaţia pascală, care spune istoria mântuirii de la creaţie, ispitire şi căderea lui Adam, eliberarea poporului lui Israel din sclavia din Egipt şi culminează cu Isus Cristos, care a murit pentru păcatele noastre şi ne conduce la mântuire. Bazilica a fost luminată treptat, până când a fost iluminată complet la Gloria, când au bătut clopotele.
Papa Francisc le-a cerut oamenilor să îşi amintească locul în care au ajuns să îl cunoască personal pe Isus şi să se „întoarcă în interior la acea primă întâlnire”. „Amintiţi-vă de acea experienţă puternică a Duhului Sfânt; de acea mare bucurie a iertării trăită după acea unică mărturisire; de acel moment intens şi de neuitat de rugăciune; de acea lumină care s-a aprins în voi şi v-a schimbat viaţa; de acea întâlnire, de acel pelerinaj”, a spus el. „Fiecare dintre noi cunoaşte locul învierii sale interioare, acel început şi temelie, locul în care lucrurile s-au schimbat. Nu putem lăsa acest lucru în trecut; Domnul Înviat ne invită să ne întoarcem acolo pentru a sărbători Paştele.” În timpul Vigiliei Pascale, Sfântul Părinte a botezat opt persoane din Statele Unite ale Americii, Nigeria, Albania, Italia şi Venezuela. Congregaţia s-a rugat Litania Sfinţilor şi şi-a reînnoit promisiunile de Botez, în timp ce candidaţii se pregăteau să fie primiţi pe deplin în Biserica Catolică.
Papa Francisc a amintit durerea pe care trebuie să o fi simţit discipolii atunci când mormântul lui Isus a fost sigilat cu o piatră. A remarcat că şi în prezent există „morminte sigilate”, cum ar fi „mormintele dezamăgirii, amărăciunii şi neîncrederii, ale consternării de a gândi că ‘nu se mai poate face nimic’, ‘lucrurile nu se vor schimba niciodată’, ‘mai bine să trăim pentru astăzi’, întrucât ‘nu există nici o certitudine cu privire la ziua de mâine’”. „Uneori, putem pur şi simplu să ne simţim obosiţi de rutina noastră zilnică, sătui să ne asumăm riscuri într-o lume rece şi dură, în care doar cei inteligenţi şi puternici par să iasă în faţă”, a spus el. „Alteori, ne putem simţi neajutoraţi şi descurajaţi în faţa puterii răului, a conflictelor care sfâşie relaţiile, a atitudinilor de calcul şi indiferenţă care par să prevaleze în societate, a cancerului corupţiei – sunt multe -, a răspândirii nedreptăţii, a vânturilor reci ale războiului.”
În aceste momente de descurajare, Învierea lui Cristos „ne motivează să mergem înainte”, a spus el, „şi să lăsăm în urmă sentimentul de înfrângere, să dăm la o parte piatra mormintelor în care adesea ne închidem speranţa”. „Dragi fraţi şi surori, să îl urmăm pe Isus în Galileea, să îl întâlnim şi să îl adorăm acolo, unde ne aşteaptă pe fiecare dintre noi. Să reînviem frumuseţea acelui moment în care ne-am dat seama că El este viu şi l-am făcut Domnul vieţii noastre. […] Să ne ridicăm la o viaţă nouă!”, a spus Sfântul Părinte. Pontiful urmează să prezideze o celebrare în dimineaţa zilei de Paşte în Piaţa San Pietro, după care va da tradiţionala binecuvântare „Urbi et Orbi”.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 404, Ultimul acces: 2026-10-19 18:29:56