Săptămâna verde cu tinerii din Deva: PS Gherontie Hunedoreanul a pus în lumină duhovnicească problematica de mediu[2023-04-07]de Ştefana TotorceaElevi de la Colegiul Naţional „Decebal” din Deva s-au întâlnit joi cu arhiereul vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei. Evenimentul, organizat la Orthocaffe Deva, s-a încadrat în tematica Săptămânii verzi. Tinerii, coordonaţi de diriginţi, au realizat un terrarium, ecosistem miniatural care ajută la conştientizarea importanţei pe care o are asigurarea unui mediu potrivit dezvoltării plantelor. Elevii au mai participat la jocuri de socializare şi de cunoaştere, la o vânătoare de comori şi la discuţii despre ecosisteme şi îngrijirea plantelor pentru sănătatea planetei. Un moment important l-a constituit întâlnirea elevilor cu Preasfinţitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei. Ierarhul le-a vorbit despre legătura dintre trup şi suflet, dintre lumea creată şi Dumnezeu – Creatorul ei, despre responsabilitatea omului şi mai ales a tinerilor creştini faţă de viitorul planetei şi şi al umanităţii. Lumea lui Dumnezeu a fost dăruită omului, care este chemat să trăiască în ea în perspectiva Împărăţiei celei Veşnice, le-a amintit tinerilor Preasfinţitul Părinte Gherontie Hunedoreanul. Săptămâna verde este un program introdus pentru prima oară în structura anului şcolar 2022-2023, la nivel naţional, care se referă la conştientizarea schimbărilor climatice şi a nevoii de a proteja mediului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 428, Ultimul acces: 2026-10-19 23:41:32
|
Timp total: 0.15s...
[]:1